Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Modificări la modelul contractului individual de muncă

contract

Modelul contractului individual de muncă (CMI) a fost modificat în această săptămână, prin introducerea unor noi obligații pe care le au angajatorii față de angajați, precizează Mediafax, citând Ziarul Financiar.

Astfel, noua obligație pe care o au angajatorii este aceea de a informa angajatul cu privire la obligația de a adera la un fond de pensii administrat privat, se precizează în Ordinul Ministerului Muncii nr. 585/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 712, la data de 19 iulie 2021, când a și intrat în vigoare.

Această obligaƫie se aplică persoanelor prevăzute la art. 30 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adică persoanelor în vârsta de până la 35 de ani, care sunt asigurate potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi care contribuie la sistemul public de pensii sau persoanele, altele decât cele prevăzute anterior, în vârsta de până la 45 de ani, care sunt deja asigurate şi contribuie la sistemul public de pensii. Pilonul II de pensii, administrat privat, este obligatoriu şi reprezintă o completare a pensiei de stat. Angajaƫii pot opta asupra fondului de pensii la care să contribuie, iar în cazul în care nu îşi exercită opƫiunea, urmează să fie repartizaƫi aleatoriu de către sistem.

O altă modificare adusă prin noul ordin al Ministerului Muncii vizează capitolul atribuţiile postului, astfel că potrivit noului model, se introduce prevederea specifică microîntreprinderilor cu până la 9 salariaţi legată de obligaƫia întocmirii fişei postului. Astfel, atribuţiile postului sunt prevăzute în fişa postului, anexă la contractul individual de muncă, cu excepţia microîntreprinderilor cu până la 9 salariaţi, definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care vor completa o scurtă caracterizare/descriere a activităţii.

 

Conţinutul acestui site nu reprezintă poziţia oficială a Secretariatului General al Guvernului - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.