Mohamed Salah face parte din lotul echipei Liverpool care va întâlni formaţia Brighton, în etapa a 16-a a campionatului englez, potrivit presei britanice, scrie news.ro.
Potrivit BBC şi Sky, antrenorul echipei Liverpool, Arne Slot, a decis, în interesul clubului, să-l includă în lot pe atacantul egiptean, nemulţumit de timpul de joc şi autor al unor declaraţii incendiare weekendul trecut.
Salah i-a criticat pe Slot şi conducerea clubului după ce a rămas pe bancă în timpul meciului terminat cu scorul de 3-3 la Leeds, al treilea meci consecutiv în care nu a fost titular. În urma acestui incident, el a fost lăsat acasă pentru deplasarea de marţi din Liga Campionilor împotriva Inter Milano (1-0).
După meciul împotriva echipei Brighton de la Anfield, sâmbătă, Salah trebuie să se alăture echipei naţionale a Egiptului pentru Cupa Africii Naţiunilor (CAN), programată între 21 decembrie şi 18 ianuarie în Maroc.
Atacantul în vârstă de 33 de ani a purtat tricoul echipei Liverpool de 420 de ori din 2017 şi a câştigat totul cu clubul, de la Liga Campionilor la Premier League şi Cupa Mondială a Cluburilor.
În ciuda prelungirii contractului semnat în primăvara anului trecut, plecarea lui Salah nu este exclusă în această iarnă.
































Comentează