Republica Moldova a fost condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cazul fostului procuror general Alexandr Stoianoglo. Potrivit Curții, lui Stoianoglo i-a fost încălcat dreptul de acces la instanță.
În hotărârea Curții în cauza Stoianoglo c. Moldovei, cererea nr. 19371/22, s-a decis, în unanimitate, violarea Articolului 6 § 1 din Convenție - dreptul de acces la o instanță.
Cauza vizează pretinsa imposibilitate a fostului procurorul general de a contesta suspendarea sa, care a fost determinată de procedurile penale inițiate împotriva acestuia.
Curtea a notat că suspendarea acestuia putea fi în principiu justificată de către statutul reclamantului de Procuror General, care avea competențe extinse pentru a supraveghea investigațiile penale, și că aplicarea unei astfel de măsuri față de Procurorul General nu putea, în sine, să determine o problemă din perspectiva Convenției.
Totuși, Curtea a atenționat asupra faptului că garanțiile procedurale se impuneau a fi implementate pentru a asigura că mecanismul de suspendare nu este folosit în mod arbitrar. În această privință, Curtea, de asemenea, a notat creșterea importanței atribuite echității procedurii în cazurile privind demiterea procurorilor, inclusive intervenția unei autorități independente în deciziile ce afectează numierea și demiterea procurorilor.
În rezultat, Curtea a constatat că reclamantului nu i-a fost acordată nici o formă de protecție judiciară în legătură cu suspendarea acestuia, ceea l-a privat de posibilitatea de a realiza obligațiile sau și l-a deprivat de salariu pentru mai mult de 2 ani.
Curtea a acordat reclamantului suma de 3.600 de euro.
Amintim că Alexandr Stoianoglo fusese reținut pe data de 5 octombrie 2021 într-o cauză penală pornită pe patru capete de acuzare. Este vorba despre abuz în serviciu, depășirea atribuțiilor de serviciu, coruperea pasivă și darea declarațiilor mincinoase în fața unui organ competent.
Comentează