Guvernul pro-european al Moldovei intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încă să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru propria apărare şi nu intenţionează să le furnizeze Ucrainei vecine, a declarat vineri preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, citat de Reuters.
Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, al doilea oficial în ierarhia de stat a Moldovei, a explicat că modificările sunt necesare pentru a putea continua fabricarea dronelor cu dublă utilizare. Potrivit oficialului, modificările legislative ar urma să creeze cadrul necesar pentru dezvoltarea unei astfel de activităţi, în primul rând pentru a acoperi necesităţile interne ale ţării, nu pentru export.
Şeful Legislativului a explicat că, în prezent, cadrul legal nu permite desfăşurarea unor asemenea activităţi de producţie, iar Parlamentul va trebui să intervină pentru a elimina această restricţie.
„Mi-ar plăcea foarte mult să le producem pentru noi înşine. Avem nevoie de ele, în special în scopuri cu dublă utilizare”, a declarat Grosu, în cadrul unui forum internaţional de securitate găzduit de Moldova, menţionând utilizarea dronelor pentru securitatea naţională, situaţii de urgenţă şi agricultură.
Grosu, liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate al preşedintei Maia Sandu, care deţine majoritatea în parlament, a respins orice sugestie conform căreia acestea ar putea fi destinate utilizării de către Ucraina în războiul său cu Rusia, care durează de patru ani şi jumătate. „Desigur că nu! De ce am face asta?”, a declarat el reporterilor. „Le-am produce pentru noi înşine”, a precizat el.
Administraţia Sandu, care doreşte ca Moldova să adere la Uniunea Europeană până în 2030, a criticat vehement invazia Ucrainei de către Moscova.
Moldova, situată între Ucraina şi România, a fost afectată de război. Un număr tot mai mare de drone şi rachete, considerate de autorităţi a fi de provenienţă rusă, au pătruns în spaţiul aerian al ţării în ultimele săptămâni, resturi din acestea prăbuşindu-se pe teritoriul său, precizează Reuters. Grosu a declarat în cadrul forumului că au fost înregistrate 88 de astfel de încălcări ale spaţiului aerian al Moldovei de la invazia Rusiei din februarie 2022.
„Având în vedere aceste cifre, oamenii pun o întrebare simplă: Poate statul nostru să ne apere?”, a spus el. „Nu putem asigura această apărare peste noapte. Şi nu putem recupera în patru ani cei 30 de ani în care nu am finanţat apărarea noastră. Pentru a ne proteja spaţiul aerian, avem nevoie de radare, echipamente, personal instruit, sisteme de comunicaţii, infrastructură şi proceduri”, a arătat el.
Preşedinta Maia Sandu a declarat joi, în cadrul forumului, că poziţia Moldovei în regiune este „vulnerabilă”. Ea a afirmat că producţia internă în domeniul apărării reprezintă o componentă esenţială a planificării viitoare în domeniul apărării şi că modificările legislative vor fi în curând prezentate Parlamentului.




























