Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moldova s-ar putea întoarce la urne: Igor Dodon nu crede într-o coaliție formată din democrați și socialiști și dă de înțeles că preferă alegerile anticipate

wikipedia.org
igor dodon

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a declarat sceptic în privinţa formării unei majorităţi parlamentare între socialişti şi democraţi după discuţiile avute marţi cu liderii celor două formaţiuni, în condiţiile în care Blocul ACUM (Partidul Acţiune şi Solidaritate /PAS/ plus Partidul 'Platforma Demnitate şi Adevăr' /PPDA/) a boicotat întâlnirea de la preşedinţie, considerând-o "lipsită de sens", relatează Ziarul Naţional din Chişinău şi portalul Deschide.md, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Atenție, fermieri! Petre Daea anunță victoria – A fost eliminată

Între cele două partide, Partidul Socialiştilor (PSRM) şi Partidul Democrat (PD), invitate de preşedinte pentru a discuta posibilitatea formării unei majorităţi parlamentare, s-au constatat foarte multe divergenţe în ceea ce priveşte aspectele politice, dar şi puncte comune pe subiecte sociale, a indicat Dodon.

"Eu nu aş spune că ceea ce am văzut azi este un pas spre o coaliţie. Sunt rezervat. Şansele sunt 50 la 50 pentru formarea unei coaliţii sau alegeri anticipate', a declarat Dodon în finalul întâlnirii, adăugând că cele două partide vor continua consultările în cadrul lor şi îşi vor anunţa public decizia.

Citește și: Klaus Iohannis, critică dură la adresa Guvernului PSD! Acuză un asalt fără precedent

Dacă timp de trei luni nu va exista nicio decizie privind crearea unei majorităţi parlamentare, preşedintele va dizolva parlamentul şi vor urma alegeri parlamentare anticipate, notează Ziarul Naţional.

"Nu voi accepta majorităţi parlamentare din transfugi", a reiterat Dodon.

Lidera socialiştilor Zinaida Greceanîi, fost premier, şi Vlad Plahotniuc, preşedintele Partidului Democrat, au negat faptul că ar fi ajuns la o înţelegere privind formarea unei coaliţii de guvernare şi şi-au exprimat regretul că reprezentanţii Blocului ACUM au refuzat să vina la discuţiile iniţiate de Igor Dodon.

Citește și: Răsturnare de situaţie în cazul bătrânei de 83 de ani concediate! Ecaterina Andronescu a reacționat în forță

"Suntem într-o situaţie politică dificilă şi trebuie să alegem între o guvernare stabilă şi alegeri anticipate. Noi regretăm că Blocul ACUM, dacă mai e bloc, nu a venit la consultări. Am discutat cu PD poziţiile noastre şi ale lor. În unele probleme, poziţiile noastre coincid. Mă refer la domeniul social. Unele iniţiative ale noastre au fost preluate de ei. Cu privire la alte probleme, avem divergenţe mari. Fiecare parte şi-a reiterat poziţia. Urmează să convocăm organele de conducere ale partidului pentru a lua o decizie', a declarat preşedinta grupului parlamentar al socialiştilor, Zinaida Greceanîi.

În acelaşi timp, ea a precizat că nu s-a discutat despre o posibilă coaliţie de guvernare cu PD. "Nu am vorbit despre coaliţii. Nu poate fi vorba de aşa ceva. Nu aşa se fac coaliţiile. Faptul că unii comentatori vorbesc de coaliţii, nu înseamnă că aşa este".

Citește și: Răbufnire de ultimă oră a lui Rareș Bogdan! ‘Nu se poate!’

Referitor la negocierea funcţiilor de preşedinte al parlamentului şi de premier, Greceanîi a subliniat că mai întâi trebuie creată o majoritate parlamentară. "I-am auzit pe cei din Blocul ACUM că au candidaţi pentru funcţia de premier şi preşedinte al legislativului. Este prematur de vorbit despre aşa ceva până când nu există o majoritate parlamentară', a insistat Zinaida Greceanîi.

De asemenea, liderul PD, Vlad Plahotniuc, şi-a exprimat regretul că Blocul ACUM refuză orice dialog privind crearea unei majorităţi parlamentare. "Regretăm că Blocul ACUM refuză dialogul şi-şi pune orgoliul mai presus de interesele cetăţenilor. Scopul acestei discuţii a fost ca partidele parlamentare să-şi expună punctele de vedere privind viitoarea guvernare, să vadă care sunt punctele comune şi divergenţele", a spus el.

Citește și: Liviu Dragnea își taxează propriii subalterni: Greșeală impardonabilă!

Referitor la discuţiile cu Partidul Socialist, Vlad Plahotniuc a recunoscut că între formaţiunea sa şi socialişti există puternice divergenţe politice. "Rămâne să analizăm poziţiile enunţate de ei şi în ce mod continuăm discuţiile mai departe. Să vedem dacă e posibil un dialog solid între cele două grupuri. Noi ne dorim un guvern stabil, responsabil şi eficient', a concluzionat Plahotniuc.

Citește și: Atenție, fermieri! Petre Daea anunță victoria – A fost eliminată

Referitor la absenţa Blocului ACUM de la discuţiile de marţi, vicepreşedintele PPDA, Alexandru Slusari, a explicat că nimeni nu i-a cerut lui Dodon să-şi asume rolul de mediator, iar orice discuţie între forţele parlamentare urmează să se desfăşoare doar pe platforma parlamentară, informează Deschide.md.

Vicepreşedintele PPDA a reiterat poziţia colegilor săi că adoptarea iniţiativelor de combatere a oligarhiei în Republica Moldova, aşa-numitul "pachet antioligarhic", pe care le-a elaborat Blocul ACUM, este condiţia principală pentru a discuta alte subiecte. "Vom continua să ne promovăm agenda', a spus el, în condiţiile în care principalul vizat de aceste iniţiative este liderul PD, Vlad Plahotniuc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.