Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moldova va avea un al doilea aeroport internațional. Detaliile privind transformarea Aerodromului militar de la Mărculești în aeroport civil

bani.md
Aeroportul Internațional Mărculești aeroport

Se lucrează la modernizarea Aeroportului de la Mărculești, iar în scurt timp vor fi prezentate detaliile, a anunțat Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în cadrul prezentării rezultatelor unui an de guvernare.

„Deja sunt anumite companii low-cost care ar fi interesate să zboare la Mărculești. Aeroportul este cel mai bine dotat și cel mai repede poate fi pus în funcțiune”, a punctat Spînu, transmite bani.md.

Autoritățile vor să facă acest aeroport operațional și au anunțat că urmează să vadă care este volumul investițiilor în următoarele 12 luni pentru ca una, două companii să poată opera zboruri.

Aeroportul Internațional Mărculești a fost fondat în anul 2004, în baza unității militare din Mărculești și are o suprafață de 265 de hectare. Întreprinderea include două componente: Aeroportul Internațional Mărculești și Zona Economică Liberă.

În anul 2018, Aeroportul a fost transferat din subordinea Ministerului Apărării, în cea a Ministerului Economiei și Infrastructurii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.