Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moldovagaz devine istorie! Noua compania din energie a Republicii Moldova, Energocom, a procurat 10 milioane m3 de gaze naturale, care vor fi stocate în Ucraina

Compania SA „Energocom” a procurat astăzi 10 milioane m3 de gaze naturale la preț de 997 EUR/1000 m3, se arată într-un comunicat al companiei. Potrivit sursei citate, volumul de gaze va fi stocat în depozitele subterane din Ucraina și vor fi utilizate de Republica Moldova în cazul limitării sau a întreruperii livrărilor de gaze naturale de către SAP „Gazprom”, conform deschide.md.

Compania precizează că este vorba de o primă achiziție de gaze naturale în cadrul realizării Proiectului „Securitatea Furnizării Gazelor Naturale”.

„La licitația organizată de SA Energocom pentru realizarea proiectului menționat au participat companiile precalificate conform regulilor Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Astfel, SA Energocom a accesat Tranșa de diversificare, în valoare de până la 100 mil. EUR, din Acordul de Împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării proiectului „Securitatea Furnizării Gazelor Naturale”. Pentru asigurarea transparenței, deschiderea ofertelor a avut loc în prezența reprezentanților Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Agenției Proprietății Publice, Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Serviciului de Informații și Securitate, Secretariatului Comunității Energetice dar și a experților din partea Uniunii Europene și USAID”, precizează Energocom.

Totodată, în cadrul realizării proiectului menționat, Energocom va desfășura în continuare licitații pentru achiziția gazelor naturale având drept scop asigurarea securității energetice a Republicii Moldova.

De menționat că în luna octombrie, Gazprom oferă R.Moldova gaze naturale la un preț de peste 1030 dolari/1000 m3.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.