Odată cu scumpirea gazelor naturale, mulți oameni se văd nevoiți să treacă la încălzirea cu lemne.
Șefii întreprinderilor silvice confirmă că numărul cererilor pentru procurarea lemnelor de foc a crescut, deoarece oamenii încep să-și facă stocuri, din teamă că, mai spre toamnă, lemnele se vor scumpi. Și până acum acestea sau scumpit cu circa 5 la sută, însă prețul va mai crește, spun responsabilii, transmite Tv8.md.
Pavel Răilean și-a cumpărat lemne pentru toată iarna, deoarece nu mai poate achita gazul, după ce acesta s-a scumpit. Dar și lemnele sunt scumpe, se plânge omul, care spune că, după această achiziție, a rămas fără bani în casă.
„- Acum, în legătură cu scumpirea gazului ați trecut la lemne?
- Dar ce să fac, dacă au zis că va fi peste 20 de lei cubul de gaz. 7.500 pentru lemne, 900 de lei pentru transport și în plus am achitat oamenii să încarce”, a declarat locuitorul satului Pănășești, Pavel Răilean.
Pentru că lemnele de foc s-au scumpit deja cu circa 5 la sută, iar potrivit responsabililor de la întreprinderile silvice, aceasta nu este ultima scumpire, oamenii se înscriu în liste pentru a le cumpăra. Astfel, doar în raionul Strășeni, sau adunat deja peste 1.000 de cereri.
Comentează