Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Moment de cotitură în război: armata lui Putin a atacat Kievul din sudul Rusiei cu rachete deasupra Mării Caspice

navalpost.com
Harpoon rachete racheta

Noul atac al ocupanţilor ruşi asupra Kievului a fost efectuat duminică de bombardiere strategice Tu-95 şi Tu-160 cu rachete de croazieră de tipul X-101, care au o rază de acţiune de până la 5.500 km, a precizat purtătorul de cuvânt al Forţelor aeriene militare ucrainene, Iuri Ignat, citat de agenţiile de presă Unian şi Ukrinform, relatează Agerpres.

Bombardierele ruseşti au decolat de la o bază din Astrahan, sudul Rusiei, lansând rachetele de deasupra Mării Caspice.

"Au fost lansate între patru şi şase rachete de tipul respectiv, dar sistemul nostru de apărare antiaeriană a reuşit să doboare două dintre ele", a indicat purtătorul de cuvânt citat.

Potrivit acestuia, X-101 este una dintre cele mai scumpe rachete de croazieră aflate în dotarea armatei ruse, despre ea afirmându-se că ar fi şi de înaltă precizie.

Kievul a fost trezit în zorii zilei de duminică de sirenele de alarmă care anunţau noi atacuri cu rachete, de data aceasta asupra unui cartier unde pe lângă clădiri rezidenţiale se află şi o uzină de armament, deja lovită în ultimele săptămâni, acest nou atac intervenind în ziua deschiderii summitului G7 în Bavaria.

Uzina de armament din cartier, denumită Artiom, fondată la sfârşitul secolului al XIX-lea, produce rachete de tipul aer-aer şi antitanc şi rachete de mare calibru, potrivit unui site militar specializat ucrainean.

Pe reţelele de socializare a fost postată o interceptare a discuţiilor piloţilor ruşi, despre care se bănuieşte că au comis atacul de duminică, soldat cu cel puţin un mort şi cinci răniţi în urma lovirii unui imobil de locuit cu nouă etaje în cartierul Şevcenkovski din Kiev.

"Grupul a terminat. Mulţumim pentru acoperire!". "Înţeles. Am urmărit. Frumos! Aterizare lină!", îşi spun între ei piloţii ruşi.

În acelaşi timp, consilierul ministrului ucrainean de interne Anton Gheraşcenko a dat publicităţii paşaportul rusesc al unei femei scoase de sub dărâmăturile blocului lovit la Kiev. Este vorba de Ekaterina Volkova, născută în 1987; din datele actului ei de identitate rezultă că ea provine din Moscova. Aceasta a fost spitalizată în stare gravă. În bombardament, a fost rănită fetiţa ei de şapte ani, iar soţul ei se pare a murit, conform Zerkalo nedeli.

În acelaşi timp, consilierul şefului cancelariei prezidenţiale de la Kiev, Oleksii Arestovici, a avertizat că forţele ruse ar putea să lovească din nou capitala Ucrainei în cursul zilei de duminică, lansând un apel la vigilenţă, potrivit Unian.

"Astăzi ar putea viza întreaga zi Kievul. Nu neglijaţi măsurile de siguranţă. Ca să nu mai vorbim de alte oraşe", a transmis el prin Twitter.

Deputatul ucrainean Oleksii Goncearenko indicase anterior că în cursul dimineţii forţele ruse au lansat aproximativ 14 rachete asupra regiunii Kievului.

Una dintre rachete a căzut pe terenul de joacă al unei grădiniţe de copii din cartierul Şevcenkovski din Kiev, unde s-a format un crater în urma impactului, a indicat consilierul Anton Gheraşcenko, adăugând că întrucât atacul a avut loc în jurul orei 06:00 în acel perimetru nu se aflau persoane.

Conform AFP, ultimele trei etaje ale imobilului de nouă etaje au fost complet distruse. Mai multe incendii s-au declanşat, degajând un fum gros brun. Pompierii s-au luptat mai multe ore pentru a stinge două focare ale incendiului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.