Partidul conservator al Angelei Merkel abordează încrezător duminică un nou scrutin regional test, în nordul Germaniei, cu cinci luni înaintea alegerilor legislative, în timp ce ameninţarea social-democrată sub preşedinţia lui Martin Schulz pare a se fi estompat, scrie AFP.
Citește și: Prima reacţie a lui Ilie Năstase după suspendare: 'Avocaţii mei sunt la Londra'
Citește și: Reacţie dură a lui Traian Băsescu: Ce i-a transmis unui duşman de-al său
Locuitorii statului Schleswig-Holstein, din nordul extrem al ţării, de la ţărmul mărilor Nordului şi Baltică, sunt chemaţi la urne pentru a-şi reînnoi Parlamentul local.
Această regiune preponderent agricolă reprezintă, cu 2,3 milioane de locuitori, mai puţin de 3% din populaţia totală a Germaniei. Dar rezultatul va fi urmărit îndeaproape căci este vorba de penultimul scrutin înaintea alegerilor legislative din 24 septembrie în cadrul cărora cancelara Angela Merkel va candida pentru un al patrulea mandat.
Birourile de vot se deschid la ora locală 8,00 (6,00 GMT) şi se vor închide la ora 18,00 (16,00 GMT), cu primele estimări publicate imediat.
Statul este condus din 2012 de rivalii direcţi ai CDU în cursa pentru cancelarie, social-democraţii SPD.
Dar, conform ultimului sondaj al televiziunii publice ZDF, aceştia nu sunt creditaţi decât cu 29% din sufragii faţă de 32% cât ar obţine creştin-democraţii Angelei Merkel. Social-democraţii ar putea pierde prin urmare conducerea guvernului regional, mai ales că scorurile prognozate pentru celelalte formaţiuni nu le-ar putea lăsa decât o mică marjă de manevră pentru a forma o coaliţie.
O înfrângere a SPD ar marca un "punct de cotitură" în favoarea Angelei Merkel, apreciază cotidianul Die Welt, citat de AFP.
"Ar fi prima dată de la instalarea la cancelarie, în 2005, când CDU ar reuşi să recâştige unul din numeroasele state regionale pierdute în această perioadă", subliniază acesta.
Ar fi o nouă lovitură dură pentru SPD, care şi-a văzut reaprinse speranţele după sosirea la cârma sa, la începutul anului, a fostului preşedinte al Parlamentului European, Martin Schulz, notează AFP.
Nou venit pe scena politică naţională, acesta a permis o revenire spectaculoasă a formaţiunii sale coborâte într-o vreme la 20% intenţii de vot la nivel naţional. SPD a câştigat până la 15 puncte pentru a se regăsi cot la cot cu conservatorii.
Dar această "Schulzmania" s-a erodat semnificativ în ultimele săptămâni: SPD a pierdut un scrutin în Sarre, la sfârşitul lui martie, şi a rămas în spate cu opt puncte la nivel naţional, potrivit unui sondaj din această săptămână al revistei Stern şi RTL, cu 28/ intenţii de vot contra 36% pentru CDU.
Având în vedere miza, chiar Angela Merkel s-a deplasat în Schleswig-Holstein pentru a-l susţine pe candidatul formaţiunii sale, Daniel Günther, 43 ani.
SPD l-a trimis de asemenea joi pe Martin Schulz în oraşele Kiel şi Lübeck, pentru băi de mulţime cu ministrul-preşedinte local, Tosten Albig, 53 ani.
Comentează