Deputaţii au ţinut, luni, la începutul şedinţei de plen, un moment de reculegere în memoria celui mai longeviv veteran de război, generalul maior Ion Procopie, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial.
Iniţiativa a aparţinut deputatului S.O.S. România Nini-Alexandru Pascalini, care a amintit că generalul maior în retragere Ion Procopie, veteran de război, a trecut în nefiinţă la data de 18 martie 2025, la vârsta de 105 ani, el fiind cetăţean de onoare al judeţului Bacău şi al municipiului Moineşti.
Deputatul a citit în plen un text din partea Bazei 95 Aeriene "Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu".
"Zborul spre lumina veşnică. Eroii nu mor niciodată pentru naţiunile din care s-au născut sau pe care, cu spiritul lor creator, le-au plăsmuit din nou. Aceeaşi mărturisire o putem face şi despre veteranul nostru, generalul maior în retragere Procopie Ion, de la care ne luăm adio, onorând curajul de care a dat dovadă şi pe care l-a purtat pretutindeni, prin gândul datoriei împlinite şi al dragostei pentru semeni. Veteranul de război s-a stins din viaţă la venerabila vârstă de 105 ani, în municipiul Moineşti, judeţul Bacău. A luptat iniţial pe Frontul de Est la 30 august 1944, în Regimentul 38 Infanterie Brăila, în cadrul căruia Ion Procopie a intrat în lupte având gradul de sublocotenent. Cele mai dificile momente din viaţa de ostaş a generalului maior în retragere au fost cele trăite pe viu în cele mai grele lupte duse de Armata română pe Frontul de Vest, în drumul spre eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei. În anul 2022, i s-a oferit titlul de "cetăţean de onoare al judeţului Bacău" şi din anul 2003 era cetăţean de onoare al municipiului Moineşti, din care şi eu cu mândrie fac parte. Vă vom purta veşnică recunoştinţă prin materializarea idealurilor pe care le-aţi apărat cu atâtea sacrificii. Drum lin spre lumina veşnică, drag veteran şi suflet patriot", a fost mesajul adresat în plen de către deputatul Pascalini.
Ion Procopie a fost decorat cu "Medalia Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, 1941-1945".
Moment de reculegere, în plenul Camerei Deputaților, în memoria veteranului de război Ion Procopie
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

1.789
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
1.789

1.748
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
1.748

1.361
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.361

1.151
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
1.151

1.191
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.191

250
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
250

1.402
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.402

674
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
674

916
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
916

697
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
697

2.793
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2.793

96
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
96

109
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
109

















Comentează