DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Moment INCENDIAR în PSD: ex-liderul organizației de pensionari cere DEMISIA lui Liviu Dragnea

dragnea

Consiliul Național al PSD a devenit unul incendiar, asta deși conducerea a încercat să îngroape totul sub preș. Fostul lider al organizației de pensionari a PSD, Mircea Rizoiu, a avut o intervenție în care i-a cerut lui Dragnea să-și asume răspunderea pentru eșecul de la prezențiale și să să-și dea demisia din funcția de președinte executiv.

Intervenția lui Rizoiu a fost apaludată la scenă deschisă de mulți dintre delegații prezenți la Consiliul Național al PSD.

”În 2003 eram în Comitetul Executiv, cum era la vremea respectivă și am spus că opulența și aroganța o să ne facă să pierdem în 2004. Nu credeam că o să am gura aurită, dar am pierdut în 2004 (...) Am făcut acest periplu în timp, nu întâmplător, pentru că trebuie să știți, cei mai tineri, ce am făcut, cum am făcut și am ajuns acum, aici, când foarte serios se pun foarte multe probleme legate de comportantamentul oamenilor politici și trebuie să vă spun că asocierea, prietenia dintre oameni se face numai dacă au bani. Deci, unul care nu are bani nu are ce căuta în apropierea unora fără bani.

Am văzut niște inși de toată jena care și-au plătit funcțiile de deputați și au ajuns deputați. Ăia taie feliile de pâine pentru mine și pentru toți ceilalți. Mai grav ca asta nu există, dar s-a întâmplat.

A mai apărut și chestia legată de integriate, pe care o salut, sincer o salut. Ce să le fac? Nu i-am pus eu să bage mâna! Au băgat-o singuri și tot singuri trebuie să plece. Din păcate au lăsat lăsat în urmă foarte multe rele.

În tot mai multe organizații se întreabă lumea: de ce am pierdut alegerile? Și chiar nu avem niciun răspuns. Îmi pare rău că domnul Dragnea nu e aici, foarte rău îmi pare. După turul I, am venit și am stat o oră și un sfert să vorbesc cu domnul Dragnea și i-am spus domnului Dragnea următorul lucru: să știți domnule președinte că am aceeași responsabilitate față de partid ca și dumneavoastră. În consecință, îl întrem pe domnul Dragnea, dacă dânsul știa ce avea de făcut, să-și asume răspunderea pentru faptul că a avut această responsabilitate.

Tot pe domnul Dragnea îl întreb, când am fost la Sala Palatului, din prezidiul ăla, unii ziceau: ”Uite-l pe rizoiu ăla, e mare de tot, stă cu Dragnea”. I-am spus domnului Dragnea la Congres, l-am întrebat dacă s-au făcut cărțile la cârciumă azi-noapte, asta nu e în regulă”, a declarat Mircea Rizoiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.