Moment istoric: Arabia Saudită a trimis marţi pentru prima dată în mai bine de 30 de ani o delegaţie oficială în Cisiordania ocupată

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 26-09-2023

Actualizat: 26-09-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Moment istoric: Arabia Saudită a trimis marţi pentru prima dată în mai bine de 30 de ani o delegaţie oficială în Cisiordania ocupată

Arabia Saudită a trimis marţi pentru prima dată în mai bine de 30 de ani o delegaţie oficială în Cisiordania ocupată pentru a-i asigura pe palestinieni că le va apăra cauza chiar şi în cazul normalizării relaţiilor dintre Riad şi Israel, relatează AFP, informează Agerpres.

Totodată, Israelul a anunţat după-amiază că ministrul Turismului Haim Katz s-a aflat timp de două zile în Arabia Saudită, cu ocazia unei reuniuni internaţionale, ceea ce constituie prima vizită publică a unui ministru israelian în această ţară.

Această vizită este cel mai recent semn al apropierii dintre Israel şi Riad, salutat - separat - în urmă cu câteva zile de premierul israelian Benjamin Netanyahu şi prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman.

Cu puţin mai mult de un an înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, Israelul şi Arabia Saudită, doi aliaţi ai Washingtonului, sunt îndemnaţi de guvernul preşedintelui american Joe Biden să acţioneze pentru normalizarea relaţiilor lor, în baza aşa-numitelor acorduri Abraham prin care Israelul a stabilit relaţii diplomatice în 2020 cu trei ţări arabe, sub egida predecesorului lui Biden, Donald Trump.

Autoritatea Palestiniană a calificat drept o "înjunghiere în spate" acest proces care pune capăt unei unităţi de faţadă a Ligii Arabe pe problema palestiniană.

Sosirea marţi a ambasadorului saudit Nayef al-Sudadiri la Ramallah marchează prima vizită a unei delegaţii oficiale saudite în Cisiordania de la acordurile de pace israeliano-palestiniene de la Oslo, din septembrie 1993, care au permis crearea Autorităţii Palestiniene.

"Problema palestiniană este un pilon fundamental" al politicii externe saudite", a declarat ambasadorul Sudadiri după întrevederea cu ministrul palestinian de externe Riyad al-Maliki,

"Este cert că iniţiativa (de pace) arabă, care a fost prezentată de regat în 2002, este piatra de temelie a oricărui acord în viitor", a declarat el presei.

Context

În martie 2002, liderii Ligii Arabe au adoptat un plan saudit care preconizează o retragere a Israelului din toate teritoriile ocupate din 1967, în schimbul unei normalizări a relaţiilor între ţările arabe şi Israel.

În 2020, Israelul a stabilit legături oficiale cu trei noi state arabe (după Egipt şi Iordania): Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Maroc, în cadrul Acordurilor Abraham.

Israelul ocupă Cisiordania din 1967 şi a supus Fâşia Gaza unui blocaj strict de când mişcarea islamistă palestiniană Hamas a preluat puterea în teritoriu în 2007, notează AFP.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri