O automacara s-a răsturnat miercuri pe şosea, pe DN 22, în judeţul Brăila, şoferul fiind prins în cabină şi scos cu ajutorul echipei de Descarcerare a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila.
Incidentul s-a produs între localităţile Şuţeşti şi Gradiştea, iar traficul în zonă se desfăşoară cu dificultate, deoarece una din benzi este blocată de automacaraua răsturnată pe şosea.
Şoferul, în vârstă de 34 de ani, a fost preluat de o Ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, starea acestuia fiind stabilă.
'Automacaraua s-a răsturnat pe DN22, în dreptul unui cimitir. Macaragiul a rămas încarcerat şi a fost scos cu ajutorul unei echipe de descarcerare a ISU de la Garda Ianca. Starea şoferului era bună. După ce a fost tăiată cabina, el a reuşit să iasă pe picioarele lui. A fost luat de o ambulanţă a SAJ şi transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, lt.col. Ştefan Stoian.
Un echipaj al ISU Brăila se află în continuare la faţa locului pentru asigurarea zonei, până se va reuşi urcarea automacaralei răsturnate pe un trailer şi eliberarea benzii de circulaţie.
Momente CUMPLITE pentru șoferul unei automacarale
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

17
VIDEO Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală
17

289
Cafeaua pe care o bei, amintirile, viața ta, sunt reale? Fizicienii vin cu o teorie tulburătoare care îți schimbă complet percepția asupra lumii
289

13
Pui de urs ajuns în Cavnic, relocat cu sprijinul jandarmilor montani
13

24
O persoană implicată într-un dosar de tentativă de omor, prinsă şi arestată preventiv - Aceasta este acuzată că, alături de alte patru persoane, a pătruns în locuinţa unui bărbat din Bărcăneşti
24

20
Ciprian Ciucu, mesaj de Paşte: Este un moment al renaşterii, al iertării şi al solidarităţii, valori care ne unesc şi ne întăresc ca şi comunitate. Să întâmpinăm sărbătoarea cu dorinţa de a construi împreună un oraş mai frumos şi mai prosper
20

2.056
Becali are buncăr antiatomic sub o biserică
2.056

1.312
Cele mai bizare descoperiri în aeroporturi: lista obiectelor pierdute te va uimi
1.312

68
Cum se prepară laptele cu turmeric: băutura care te ajută să ai un somn mai profund și mai odihnitor
68

118
Un copil de 6 ani, aflat pe marginea unei ferestre dintr-un bloc din Râmnicu Vâlcea, salvat de poliţiştii rutieri/ Tatăl micuţului era în baia locuinţei
118

3.586
FOTO Singurul mall deschis în ziua de Paște va funcționa după un program special. Unde pot merge cei rămași în oraș
3.586

2.239
Tragerea Specială Loto de Paşte. Loteria Română a suplimentat fondul de câştiguri cu 350.000 de lei. Iată numerele câștigătoare
2.239

45
Un ATV a intrat într-un gard, în Bistrița-Năsăud. O persoană a fost rănită grav, a fost solicitat elicoperul SMURD
45

3.635
Cursă nebună pe autostradă: șofer inconștient, prins cu 248 km/h pe A3
3.635
















Comentează