Momente stânjenitoare pentru Paul Stănescu după mega-scandalul cu Dragnea! Vicepremierul, evitat de primari

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 06-10-2018

Actualizat: 06-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vicepremierul Paul Stănescu a fost prezent la Băile Herculane, la Festivalul Răchiei, dar a fost evitat de mai mulți primari.

Vicepremierul Paul Stănescu a fost prezent la Băile Herculane, la Festivalul Răchiei. Acesta spune că ar fi fost vorba despre o vizită de lucru. Doar că majoritatea primarilor au ratat întâlnirea, a notat realitateaderesita.net.

Pentru a face, cel mai probabil, imagine, Ion Mocioalcă, președintele PSD Caraș-Severin, a mobilizat la Băile Herculane cât mai mulți funcționari de la Consiliul Județean Caraș-Severin și chiar foști primari, cum ar fi Nicușor Vasilescu, fostul edil al stațiunii.

REFERENDUM - Adrian Țuțuianu a votat pentru normalitate! Acesta anunță că azi prezenţa va fi mai mică: 'E zi în care cei din mediul rural muncesc'

Numărul mic de primari veniți să ”lucreze” cu vicepremierul ar putea fi explicat prin faptul că deputatul Luminița Jivan a organizat și ea o întâlnire de lucru cu primarii, la Oravița. Deputatul a adunat semnături de susținere pentru Liviu Dragnea la președinția PSD și spune că acțiunea lui Mocioalcă, de a se poziționa anti Liviu Dragnea, ar destabiliza filiala.

Paul Stănescu este unul dintre semnatarii moțiunii anti Dragnea, moțiune la care a aderat și deputatul Ion Mocioalcă, prezența acestuia în stațiune fiind, probabil, un semn de întărire a autorității pentru președintele PSD Caraș-Severin, a cărui schimbare ar fi fost insinuată de Codrin Ștefănescu, potrivit sursei citate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri