VIDEO Momentul în care românul din Italia a fost scos de sub dărâmături: Care au fost ultimele sale cuvinte

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 04-11-2025 13:24

Actualizat: 04-11-2025 13:28

Article thumbnail

Sursă foto: X

Tragedie în capitala Italiei, unde un muncitor român a murit după ce a fost prins sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti, aflat în centrul istoric al Romei, la câțiva pași de Colosseum. Românul, identificat drept Octay Stroici, în vârstă de 66 de ani, originar din Suceava, a rămas blocat timp de aproape 12 ore sub ruine, în urma prăbușirii unei părți din clădire în timpul lucrărilor de renovare.

Operațiunea de salvare a fost una de amploare, la care au participat peste 150 de pompieri, echipe medicale și specialiști în structuri instabile. Misiunea a fost descrisă de autoritățile italiene drept „extrem de dificilă”, din cauza riscului ca alte porțiuni ale turnului să se prăbușească. Salvatorii au folosit drone, echipamente de tăiere și utilaje speciale pentru a ajunge la victima prinsă sub moloz.

Potrivit presei italiene, Octay Stroici a fost scos de sub dărâmături în jurul orei locale 23:00, după aproape 12 ore de eforturi neîntrerupte. Bărbatul era conștient și a comunicat cu echipele de intervenție pe tot parcursul operațiunii. La scurt timp după ce a fost urcat în ambulanță, a suferit însă un stop cardiac, iar medicii nu au mai reușit să-l readucă la viață.

Ultimele sale cuvinte, transmise echipelor de salvare, au fost publicate de prestigioasa publicație italiană La Repubblica. „Grăbește-te, nu mă pot mișca, nu mai suport, salvați-mă”, au fost ultimele cuvinte ale românului.

În ultimele ore, au apărut primele imagini video cu momentul în care românul este eliberat dintre ruine. În filmările surprinse de martori și publicate de presa italiană, se pot vedea zeci de pompieri aplaudând și încurajând echipele medicale, în timp ce victima era transportată pe targă spre ambulanță. Soția bărbatului, aflată la fața locului, a asistat la întreaga intervenție, alături de reprezentanți ai Ambasadei României la Roma.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri