Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Monica Anisie îl ceartă pe Orban pentru afirmația despre Iohannis: 'Poate ați uitat cine v-a sprijinit să ajungeți premier'

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Monica Anisie mască

Fostul ministru al Educației, Monica Anisie, îl ceartă pe liderul PNL, Ludovic Orban, care a spus că PNL nu ii datorează nimic președintelui Klaus Iohannis. Anisie spune că liberalii îi datorează lui Iohannis tot ceea ce sunt azi.

Anisie cataloghează atacul lui Orban, în care spune că PNL nu îi datorează nimic președintelui Klaus Iohannis ca fiind „dezolant”.

„Poate ați uitat, domnule Orban, cine v-a sprijinit pentru a ajunge premier, poate ați uitat rezultatul alegerilor din decembrie 2020, atunci când, în calitate de președinte PNL, asigurați (cam cum o faceți și astăzi) pe toată lumea de marele succes ce va să ne lovească?! Numai că garantul unității, garantul triumfului, garantul democrației din PNL, toate acestea nu au fost și garantul demisiei dumneavoastră de onoare... Și în acel moment, președintele căruia azi Ludovic Orban consideră că el și partidul nu-i datorează nimic, l-a sprijinit total, respectându-l și oferindu-i o nouă șansă prin mandatarea negocierii Guvernului de coaliție”, a spus Monica Anisie, care îl susține, la alegerile interne din PNL pe contracandidatul lui Ludovic Orban, respectiv pe Florin Cîțu.

Anisie spune că în criza acestor zile, președintele PNL are un rol major și acuză că ruperea coaliției imputată premierului Cîțu este, de fapt, „rezultatul negocierii dezastruoase a lui Orban”.

„Un premier în funcție nu ar putea permite niciodată oricărui ministru ca activitatea Guvernului să fie sabotată din considerente politice. În urma negocierilor prin care Ludovic Orban și-a asigurat fotoliul de președinte al Camerei Deputaților, partenerul nostru de Coaliție a fost cadorisit nesperat cu portofolii și domenii importante. Mai departe, în cele opt luni de guvernare, anumiți miniștri USR s-au manifestat ca și cum ei ar fi fost câștigătorii alegerilor și conducătorii de drept ai Guvernului”, mai spune Anisie.

Aceasta mai spune că acțiunile prim-ministrului Cîțu nu au vizat decât îndeplinirea corectă a sarcinilor asumate de fiecare membru al Coaliției, apărarea demnității Partidului Național Liberal și îndeplinirea programului de guvernare agreat.

„Un președinte de partid are datoria de a interveni atunci când lucrurile scapă de sub control sau atunci când partenerii de coaliție își depășesc atât atribuțiile, cât și raportul relațiilor de putere stabilit de rezultatul alegerilor. Și are puterea să facă asta chiar și în detrimentul unei lezări a propriei imagini. (…) Când spuneți că „PNL nu datorează nimic președintelui Iohannis, ci DIMPOTRIVĂ...” la ce vă referiți, domnule Orban? Atunci când președintele românilor ne reprezintă cu mândrie oriunde în lume, v-o fi dator dumneavoastră? Când în unele momente, actualul președinte PNL în deliru-i se confundă cu marele Brătianu, încercând să ne sugereze unele asemănări de destin, n-ar trebui să uite că cel din urmă nu și-a sacrificat niciodată partidul pentru sine. Și nu ar trebui să uite că noi, liberalii, câștigăm prin noi înșine, nu prin orice mijloace și fără scrupule! Noi toți îi datorăm lui Klaus Iohannis cine suntem azi, domnule Orban, niciodată invers!!!”, mai scrie Anisie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.