Monica Macovei, solicitare tranşantă pentru Klaus Iohannis: Să nu o scalde!

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 08-01-2015

Actualizat: 08-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Europarlamentarul Monica Macovei îşi manifestă nemulţumirea faţă de declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis pe tema justiţiei. Aceasta spune că Iohannis în loc să o scalde în lupta cu corupţia politică mai bine ar apela la declaraţii tranşante şi la adoptarea unor măsuri clare, cum ar fi excluderea din PNL a parlamentarilor care au votat modificările la Codul Penal.

Macovei îi mai transmite preşedintelui României că ţara noastră încă are nevoie de monitorizarea prin MCV atât timp cât nu există voinţă politică ireversibilă, clară şi totală pentru lupta cu corupţia politică.  În opinia sa, Iohannis a pus greşit problema, el trebuind mai degrabă să propună ridicarea imunităţii parlamentarilor şi miniştrilor care au dosare penale sau să ceară clasei politice să nu mai atace justiţia.

"Trebuie sa se înteleaga foarte bine faptul ca, în primul rând, obiectivul României nu este ridicarea MCV. Obiectivul României este ca lupta împotriva coruptiei si functionarea sistemului judiciar sa fie ireversibile. Definitive si ireversibile, indiferent cine vine la putere.
De asta si consider ca presedintele Iohannis a pus gresit problema(...). Problema nu este eliminarea MCV într-un an, în doi, în trei, ci rezolvarea acestei chestiuni privind independenta totala pentru justitie în lupta împotriva coruptiei. Si, cand spun asta, ma refer la lipsa interventiilor politice.
Ceea ce trebuia sa propuna Klaus Iohannis era sa se ridice imediat si fara exceptie imunitatea parlamentarilor si a ministrilor parlamentari care au dosare penale; sa se adopte regulamentul Camerei, care prevede vot public si ridicarea imunitatii în 48 de ore.
(...)preferam ca presedintele Johannis sa faca apel la politicieni sa nu mai faca declaratii publice împotriva justitiei, împotriva judecatorilor si a procurorilor, împotriva DNA. Adica preferam ca presedintele Iohannis sa aiba declaratii foarte transante si sa nu o scalde cu independenta justitiei, mai ales în lupta cu coruptia politica (...)
Presedintele Iohannis trebuie sa aiba pozitii foarte transante si sa înceapa sa ia masuri simple si clare, inclusiv sa fie dati afara din PNL toti cei care au votat în <> scoaterea parlamentarilor din competenta unui sfert din codul penal. Iohannis poate sa faca asta în PNL si, la randul sau, ca presedinte, sa-i ceara lui Ponta sa dea afara din PSD, daca tot se adreseaza domnul Johannis întregii clase politice. Haide sa punem punctul pe "i" ! De ce avem înca MCV?!...Pentru ca nu avem vointa politica ireversibila, clara si totala pentru lupta cu coruptia politica", a scris Monica Macovei pe pagina sa de Facebook.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri