Monumentul eroului naţional Petre Marcu din Mălăiești, Republica Moldova, a fost refăcut

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 27-09-2020

Actualizat: 27-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Iulian Rusanvoschi

Petre Marcu, şeful pichetului de grăniceri Mălăiești, şi-a dat viaţa pentru patria sa la câţiva ani de la încheierea Primului Război Mondial. În memoria lui a fost construit un monument, însă a fost vandalizat în 1945 şi distrus de o viitură în 1967. A fost reconstruit după 53 de ani şi inaugurat în data de 25 septembrie în prezenţa autorităţilor locale.

Întregul proces a fost coordonat de asociaţia Monumentum, edificiul fiind reconstituit în baza unei fotografii identificate în ziarul „Cuvântul Moldovenesc” din anul 1933, potrivit basilica.ro.

Citește și: Breaking news pe București, de la Cozmin Gușă: ‘Le-am aflat pe surse’ .

„Monumentul are o înălțime de 6 metri, este amplasat pe malul Nistrului și poartă pe el numele grănicerului Petre Marcu, dar și a eroilor căzuți în Primul Război Mondial, din această localitate”, a declarat Iulian Rusanovschi, unul dintre coordonatorii proiectului şi membru fondator al Asociaţiei Monumentum.

Lucrarea a fost sculptată de meșterul popular Vladislav Lozan din Cosăuți în baza unui proiect realizat de arhitectul restaurator Mihail Andrieș.

Citește și: Video Nicușor Dan, împins în corzi: Să știți că nu toți bărbații fac femeile panarame

Asociaţia Monumentum a fost înființată în anul 2018 de un grup de intelectuali din Chișinău, având ca scop principal restabilirea monumentelor interbelice din stânga Prutului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri