'Mortul lui Dragnea' o reclamă pe Carmen Dan la DIICOT. Acuzații grave la adresa ministrului de Interne / DOCUMENT UPDATE

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 01-11-2017

Actualizat: 01-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Romică Părpălea, cunoscut drept ”mortul lui Dragnea” sau denunţătorul de la Referendum, s-a prezentat miercuri la DIICOT pentru a depune o plângere împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan. El a susţinut că în jurul acesteia a existat, în perioada în care era prefect de Teleorman, o grupare infracţională care se ocupa cu retrocedările ilegale de terenuri în judeţ.

„Niciodată nu vorbesc fără probe, fără documente și fără martori. M-a impresionat foarte mult. Doamna ministru, în viitorul apropiat, va trebui să prezinte opiniei publice cum a putut să acționeze atât la instanțele judecătorești din Teleorman, cum a organizat acest grup infracţional organizat la nivelul Prefecturii, cum a putut, din postura de prefect al judeţului Teleorman, să oblige, în complicitate cu subprefectul, să-i ia din atribuţiunile acestuia privind înfiinţarea comisiilor de fond funciar. În România se face mare tevatură pentru aşa-zisele retrocedări. Am să demonstrez procurorilor cum mecanismul pe bani publici, iniţiat de doamna Carmen Dan la nivelul judeţului Teleorman, a avut acces în 92 de localităţi, împreună cu un grup de persoane din interiorul Prefecturii Teleorman. De ce am venit la DIICOT? Deoarece dumnealor se ocupă de grupuri infracționale și am venit să depun această plângere și să prezint aceste dovezi”, a spus Romică Părpălea, la sediul DIICOT.

Romică Părpălea a dat detalii și despre acest „grup infracțional”.

„Acest grup este format din peste 7-8 persoane de la nivelul Prefecturii județului Teleorman. Implicația asta va duce la niște judecători de la Tribunalul Teleorman.”, a mai spus Părpălea.

Cât despre plângerea penală depusă de Carmen Dan împotriva sa, Părpălea a spus că nu intră în competența DIICOT pentru că în spatele său „nu este niciun grup organizat”.

„Cu doamna Carmen Dan m-am întâlnit în anul 2012, când era un neînsemnat membru de partid, o ţinea Dragnea în culise. A fost preşedinte la o secţie de votare cu mine. Eram colegi atât la alegerile locale, cât şi la referendumul din iulie 2012. Doamna Carmen Dan să vă explice ce a căutat în joia dinaintea alegerilor în biroul actualului deputat Boboc Valentin, unde am fost şi eu şi toţi ceilalţi preşedinţi din secţiile de votare, în care ne oferea directive clare venite din partea domnului Dragnea să modificăm procesele verbale în dosarul 'Referendumului', deoarece prezenţa de vot la secţia mea era de 38%. Verificaţi la secţia unde Carmen Dan a fost preşedinte, dacă s-a modificat procesul verbal cu prezenţa la vot la alegerile locale.

Toate aceste acuzații pe care le aduc împotriva ministrului de Interne sunt acte emise de către dumeaei prin ordinul prefectului, semnăturile membrilor comisiei care au ridicat acești bani, hotărâri judecătorești. Este un proces mai complex în această plângere. Voi depune înscrisuri ca și probe, cât și martori. Voi cita foști prefecți din județul Teleorman și oameni care au lucrat acolo.”, a mai spus Părpălea.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri