Moscova ia primele măsuri administrative de integrare a cetăţenilor din Crimeea

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 20-03-2014

Actualizat: 20-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



"Procesul a început. Am livrat deja o parte din paşapoarte astăzi (miercuri) şi activitatea se va intensifica de la zi la zi", a declarat şeful Serviciului rus pentru migraţie, Konstantin Romodanovski.

Proiectul de lege transmis miercuri Camerei inferioare a Parlamentului rus de către preşedintele Vladimir Putin prevede ca, imediat după alipirea Crimeei la Federaţia Rusă, cetăţenii ucraineni ai acestei peninsule şi persoanele apatride care locuiesc acolo permanent să fie consideraţi cetăţeni ruşi, precizează RIA Novosti.


Romodanovski nu a ştiut să spună cum vor trăi şi vor lucra în Crimeea persoanele care nu vor să adopte naţionalitatea rusă. "Avem misiuni prioritare de îndeplinit", a răspuns el, explicând că acest caz al Crimeei este unic şi alipirea recentă, a precizat RIA Novosti.

Un referendum organizat duminică în Crimeea şi denunţat de occidentali a aprobat cu un procent de 97 la sută alipirea provinciei la Rusia.

Mediafax
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri