Moscova va face totul pentru ca Occidentul să se trezească cu privire la problema ucraineană, a declarat, joi, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, în timpul unei conferințe de presă susţinută după încheierea reuniunii comune a colegiilor Ministerelor de Externe din Rusia şi Republica Belarus, notează Rador.
După cum a subliniat Lavrov, Occidentul şi-a îndeplinit obiectivul de a face Ucraina "anti-Rusia" cu scopul de prejudicia interesele legitime ale Federației Ruse, de a o slăbi și de a aplica o lovitură strategică "pentru a pune sub semnul întrebării integritatea sa teritorială". "Aceștia sunt oameni care sunt absolut prezumțioşi, aceștia sunt oameni care își pun ambițiile politice irepresibile, încercarea de a-și realiza sentimentul de superioritate, visele și iluziile lor coloniale și neo-coloniale mai presus de interesele propriilor popoare" - a spus ministrul rus. "Sper că va veni vremea când Occidentul se va trezi. Cel puţin, noi vom face totul pentru ca colegii noștri din NATO și Uniunea Europeană să se trezească cât mai curând posibil" - a adăugat Serghei Lavrov.
Comentează