Moşteanu: România recunoaşte rolul esenţial al Egiptului în menţinerea păcii şi securităţii regionale

Autor: Liana Ganea

Publicat: 02-11-2025 17:51

Actualizat: 02-11-2025 18:46

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Apărării a semnat, duminică, Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea militară între România şi Egipt şi precizează că va include schimburi de expertiză, exerciţii comune şi proiecte concrete în domeniul apărării.

”Am semnat astăzi, alături de omologul meu egiptean, Memorandumul de Înţelegere privind cooperarea militară între România şi Egipt. Este un pas important pentru consolidarea relaţiilor noastre bilaterale în domeniul apărării şi pentru întărirea dialogului strategic între două ţări. România recunoaşte rolul esenţial al Egiptului în menţinerea securităţii şi a păcii în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, regiuni cu impact direct asupra echilibrului global”, a scris, duminică, pe Facebook, Ionuţ Moşteanu.

Ministrul Apărării anunţă că a discutat despre provocările de securitate din Marea Neagră, Balcanii de Vest şi Orientul Mijlociu şi despre cum se poate lucra împreună pentru a le gestiona mai eficient.

”Cooperarea noastră va include schimburi de expertiză, exerciţii comune şi proiecte concrete în domeniul apărării. România rămâne un partener de încredere pentru pace şi stabilitate, în Europa şi dincolo de ea”, a mai transmis ministrul Apărării, potrivit News.

În perioada 1-3 noiembrie, acesta este în vizită oficială în Egipt.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri