Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Urmașii scriitorului Duiliu Zamfirescu vor dona casa şi terenul din Vârteşcoiu Consiliului Judeţean Vrancea

 Duiliu Zamfirescu

Urmaşii scriitorului Duiliu Zamfirescu au decis să doneze Consiliului Judeţean Vrancea casa şi terenul aferent din comuna Vârteşcoiu, care au aparţinut străbunicului lor, autor al romanului „Viaţa la ţară”, se arată într-un comunicat remis News.ro.

Preşedintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, a avut miercuri o discuţie online pe această temă cu Nicolas Duiliu Zamfirescu, aflat în Franţa, unul dintre moştenitorii legali ai scriitorului, în cadrul căreia a fost stabilită, pentru perioada imediat următoare, o întâlnire la sediul administraţiei judeţene.

„Străbunicul nostru iubea foarte mult regiunea natală Vrancea, oraşul Focşani, cât şi casa din Vârteşcoiu unde a locuit şi a creat. Există şi numeroase texte în acest sens. Moştenitorii au considerat că este frumos, elegant şi adecvat să facem această donaţie. Vom sprijini cu toţii această acţiune”, a precizat Nicolas Duiliu Zamfirescu.

Citește și: Guvernul taie ajutorul de deces

Donaţia va fi făcută cu condiţia ca administraţia publică judeţeană să salveze imobilul, prin introducerea acestuia într-un program de reabilitare, consolidare şi restaurare şi realizarea Casei Memoriale „Duiliu Zamfirescu”.

„Ne bucurăm că am reuşit să ajungem la un acord cu familia marelui scriitor vrâncean Duiliu Zamfirescu. Le mulţumim că au luat această decizie, pentru că astfel putem să intervenim pentru salvarea imobilului. Ne propunem să restaurăm acest monument de patrimoniu, pentru a-i reda frumuseţea şi valoarea de odinioară şi sperăm ca în acest an să începem proiectul Casei Memoriale «Duiliu Zamfirescu»”, a precizat Cătălin Dumitru Toma, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea.

Casa care a aparţinut scriitorului Duiliu Zamfirescu din satul Faraoanele, comuna Vârteşcoiu, se află într-o zonă pitorească, de podgorie, fiind locul unde cunoscutul autor a scris opere literare extrem de valoroase.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.