E limpede că Traian Băsescu reia în chestiunea Pactului cu Victor Ponta argumentul folosit pentru a justifica Soluția imorală, cum i-a zis el chemării lui Dan Voiculescu la Guvernare în 2004: A trebuit să facă acest compromis cu Victor Ponta și, în plus, l-a și tras pe sfoară pe pisicuț, care nu e numai slugarnic, e și prost. La o primă vedere, T
Ziarul Financiar:
Intenţia Nuclearelectrica de a absorbi Compania Naţională a Uraniului, unicul furnizor de uraniu al reactoarelor de la Cernavodă, este în sfârşit o mişcare logică în neîntrerupta sfâşiere a ţesutului industrial, energetic şi de transport al României din ultimii 25 de ani. În numele unor concepte de manual, cea mai mare parte a lanţurilor de valoare din România au fost sparte, fiind create companii independente care ar fi trebuit, conform unei intenţii corecte, să intre în competiţie şi astfel produsele şi serviciile să fie de calitate mai bună şi mai ieftine. Teoretic, pentru trei producători de covrigi de pe o stradă este aplicabil. Însă pentru 90% din lanţurile valorice industriale, în care de multe ori cumpărătorul şi furnizorul sunt unici determinaţi în cazul unui anumit produs, împărţirea nu a avut niciun rost şi mai mult a slăbit economia pentru că a oprit resursa financiară în bazinul mai mare, cu mai multă putere de negociere, dar cu rezultate pe termen scurt.
Digi24:
Pus la zid în Occident, preşedintele rus Vladimir Putin nu duce lipsă de admiratori. Unul dintre ei este Victor Orban, premierul Ungariei. Potrivit unei analize CNN, şeful executivului de la Budapesta nu a rămas doar la stadiul de admiraţie pentru liderul de la Kremlin, ci s-a transformat treptat într-un epigon al acestuia. El a început să implementeze în propria ţară aceleaşi măsuri pe care le ia Vladimir Putin în Rusia. Fenomenul are şi un nume: "Putinizare"... Elementele cruciale ale putinismului sunt: naţionalismul, religia, conservatorismul social, capitalismul de stat şi dominarea mediei de către guvern. Acestea au lucrat în tandem pentru a susţine popularitatea lui Putin. Orban a urmat paşii lui Putin, erodând independenţa justiţiei, limitând drepturile omului, vorbind în termeni naţionalişti despre etnicii maghiari de pretutindeni şi cenzurând presa liberă.
Comentează