VIDEO În contextul creșterii prețului motorinei, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o măsură de urgență pentru fermieri

Autor: Eugen Dinu

Publicat: 23-03-2026 15:25

Actualizat: 23-03-2026 15:31

Article thumbnail

Sursă foto: Panthermedia / Profimedia

În contextul creșterii prețului motorinei, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o măsură de urgență pentru fermieri.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat astăzi, la Parlament, că pregătește o măsură prin care vrea să-i protejeze pe fermieri.

În contextul creșterii prețului motorinei, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță o măsură de urgență pentru fermieri

Florin Barbu a declarat astăzi că propune un mecanism prin care fermierii ar urma să beneficieze de 78 de litri de motorină la hectar, scutiți de plata accizei și a TVA-ului.

Conform ministrului Agriculturii, măsura se află deja la Ministerul Finanțelor Publice, acolo unde este analizată.

Barbu a precizat că această schemă propusă de el se va aplica direct la pompă.

„Este la Ministerul de Finanțe, care analizează această schemă, prin care fermierul, pe 78 de litri la hectar, să poată achiziționa direct de la pompă fără acciza pe care noi tot le-o dădeam fermierilor, dar le-o dădeam cu întârziere, și TVA-ul, recuperarea se făcea prin rambursare de TVA.

În România este taxare inversă la cereale, iar statul rambursează orice cheltuială făcută de către fermieri, practic TVA-ul”, a declarat ministrul Agriculturii.

Când ar urma să se aplice măsura

Potrivit lui Florin Barbu, în zilele următoare ar urma să primească un răspuns de la Ministerul de Finanțe.

„Zilele astea primesc de la Ministerul de Finanțe un punct de vedere pe mecanismul pe care l-am dus deja la Ministerul de Finanțe”, a declarat ministrul Agriculturii.

Și ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat măsuri pentru protejarea populației, în plină criză a carburanților

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a precizat astăzi că Guvernul se pregătește să declare stare de criză pe piața petrolului.

În acest context, vor fi limitate exporturile de motorină din țara noastră. Vorbim de motorina produsă de rafinăriile de pe teritoriul României.

De asemenea, pentru a evita creșterea explozivă a prețurilor carburanților, Bogdan Ivan vrea să limiteze adaosul comercial.

Google News
Comentează
București
Temperatură11°C
Noros
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri