Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Movilă (PMP): Schimbaţi criteriile de eligibilitate pentru spitalele ce vor fi construite/modernizate prin PNRR! Marile centre universitare nu au nicio șansă

spitale

Petru Movilă, preşedintele PMP Iaşi, afirmă, după ce Ministerul Sănătăţii (MS) a publicat criteriile prin care, până în 2026, se vor construi sau dota 25 de spitale, prin PNRR, că ”metodologia pusă în dezbatere publică, prin care se vor prioritiza investiţiile în infrastructura publică de sănătate, nu arată decât că selecţia celor 25 de spitale are la bază o serie de criterii care cel mai probabil vor dezavantaja marile centre universitare”, potrivit news.ro.

“Vor fi selectate, în prima etapă, doar investiţii care nu depăşesc 206,88 milioane euro, fără TVA. Ceea ce înseamnă că, de exemplu, la Iaşi, Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV), cel mai amplu proiect din întreaga Regiune de Nord-Est care se doreşte finanţat prin PNRR, nu se va încadra deoarece depăşeşte suma precizată de MS, fiind estimat, la acest moment, la peste 300 milioane Euro”, a explicat preşedintele PMP Iaşi.

Liderul PMP susţine faptul că, aşa cum sunt astăzi publicate, în dezbatere publică, criteriile de selecţie pentru spitalele care urmează a fi construite sau dotate avantajează doar investiţiile care nu sunt în marile centre universitare, deşi aici sunt cei mai mulţi medici specialişti, experţi în domeniul medical.

“Din punctul meu de vedere, după analiza criteriilor şi punctajelor, este clar că marile centre universitare vor avea probleme serioase în a reuşi să modernizeze sau să construiască spitale din PNRR. Unităţile medicale amplasate în Bucureşti, Iaşi, Cluj, Mureş, Timiş, vor primi doar un singur punct. Toate celelalte, 5 puncte. Aberant, în condiţiile în care marile centre universitare au nevoie de cele mai ample investiţii şi să nu uităm că aici caută ajutor şi cei mai mulţi pacienţi. Centrele universitare concentrează cei mai buni medici din sistemul de sănătate. IBCV, de exemplu, la Iaşi, ca proiect integral, construcţie şi dotare, nu este eligibil din cauza costului total, deşi un spital în Iaşi reprezintă o şansă la viaţă pentru peste 3,7 milioane de locuitori, din întreaga regiune de Nord-Est”, a explicat Petru Movilă, preşedinte executiv PMP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.