Mugur Ciuvică, reacție dură după decizia CCR: "După o lună de tărăgănări se trezesc 4 muschetari de la PSD că au găsit neconstituționalitate"

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 20-10-2025 22:45

Actualizat: 20-10-2025 22:52

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Mugur Ciuvică, fost consilier prezidențial, a criticat dur, luni, la Antena 3 CNN, decizia CCR de a respinge legea privind pensiile speciale ale magistraților.

Acesta a atras atenția că, dacă lipsa avizului CSM era motiv de neconstituționalitate, nu era nevoie de mai bine de o lună de tărăgănări și amânări.

Mugur Ciuvică a adăugat că, după tot acest timp, și deși în jurisprudența CCR nu este prevăzut că Guvernul este obligat să aștepte 30 de zile după avizele de la CSM, „patru muschetari de la PSD au găsit neconstituționalitatea” – referindu-se la cei patru judecători propuși de social-democrați la CCR, care au votat pentru respingerea legii.

Fostul consilier prezidențial a spus că jurisprudența CCR nu justifică decizia anunțată azi de Curte în ceea ce privește legea pensiilor speciale, lucru semnalat și de premierul României, Ilie Bolojan.

Ce a spus Mugur Ciuvică

„În jurisprudența Curții Constituționale o singură dată a fost respinsă o lege pe acest motiv că nu au trecut 30 de zile, tot de CSM era vorba, dar era dată atunci de pe-o zi pe alta.

Au fost zeci de legi care au trecut de Curtea Constituțională, fără să aștepte 30 de zile avize diverse, în cazul ăsta era CSM. Sunt o mulțime de avize. Pe bandă rulantă, CCR, în înțelepciunea ei aprecia așa ochiometric, bă ai stat 10 zile, e suficient, dă-i bătaie, legea e bună.

Acum, patru judecători, nu unul, nu doi, toți patru, patru muschetari de la PSD, toți au văzut neconstituționalitate că nu au stat 30 de zile. Aici e o ciudățenie Nu vă mai scuzați, că jurirprudența CCR nu spune nicăieri că trebuie să aștepți 30 de zile, e prima dată azi. De-aia a și scris premierul acolo că de azi încolo ținem cont de această nouă cerință a CCR.

Dacă de când e Curtea Constituțională nu s-a legat vreodată de cele 30 de zile, de unde să știe și Ministerul Justiției?”, a spus Mugur Ciuvică la emisiunea Sinteza Zilei.

Atunci când ministrul Muncii Petre Florin Manole a intervenit în discuție precizând că „garantează” că ministrul Justiției a comunicat „consistent și serios” cu Cancelaria premierului pe această lege, Mugur Ciuvică i-a răspuns:

„Nu suntem copii, dacă asta ar fi fost o problemă de constituționalitate o vedea din prima portarul de la Curtea Constituțională în ziua în care a ajuns legea la ei, adică acum o lună și ceva. Au stat au tărăgant, au amânat două săptămâni, iar au mai stat, iar au amânat, au mai negociat, nu știu ce-or fi negociat și după o lună și ceva se trezesc cei patru muschetari pesediști că au găsit neconstituționalitate.”

Cine sunt judecătorii care au respins reforma pensiilor magistraților

Judecătorii CCR au respins în totalitate legea care prevedea reforma pensiilor speciale.

Potrivit surselor citate, decizia a fost luată pe formă, din cauza lipsei avizului CSM. Votul în CCR a fost de 5/4 pentru admiterea sesizării instanței supreme, au declarat sursele.

Surse citate de Antena 3 CNN afirmă că toți cei patru judecători CCR propuși de PSD au votat pentru declararea legii pensiilor magistraților drept neconstituțională.

Cei patru judecători propuși de PSD sunt:

Cristian Deliorga;

Gheorghe Stan;

Dimitrie-Bogdan Licu;

Mihai Busuioc;

Al cincilea vot - decisiv - împotriva constituționalității legii pensiilor magistraților a venit din partea judecătoarei Mihaela Ciochină, conform surselor Antena 3 CNN. Aceasta a fost propusă la CCR de fostul președinte Klaus Iohannis.

Ce prevedea legea privind pensiile magistraților

Potrivit legii pe care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea, vechimea în muncă necesară pensionării magistraților urma să crească de la 25 de ani la 35 ani, așa cum este și pentru ceilalți cetățeni.

De asemenea, cuantumul pensiei acestora din ultima remunerație netă va scădea de la 100% până la 70%, astfel încât să nu mai existe situații în care pensia este egală cu salariul sau chiar mai mare.

Prin reforma pensiilor de serviciu acordate acestora, va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani, la finalul căreia pensionarea se va face la 65 de ani.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri