Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mugur Isărescu, numit cetățean de onoare al Capitalei

Inquam Photos / Octav Ganea
Mugur Isarescu

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a fost numit cetățean de onoare al Capitalei, marți, în ședința Consiliului General. Printre meritele menționate în proiectul de hotărâre prin care i se decernează titlul se numără negocierea pentru aderarea României la Uniunea Europeană.

„În anul 2000, îndeplinind pentru un an mandatul de premier, a negociat cu Comisia Europeană şi a obţinut decizia de aderare a României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007. În acest scop, a organizat și a condus realizarea strategiei de dezvoltare a României pe termen mediu, cu participarea tuturor partidelor parlamentare, a Academiei Române a sindicatelor şi patronatelor, a societăţii civile (…) Reîntors la Banca Naţională în funcţia de Guvernator, a promovat o politică monetar-valutară în sprijinul dezvoltării durabile a ţării și a asigurat liberalizarea contului de capital la 1 septembrie 2006, decizie ce a însemnat practic trecerea la convertibilitatea deplină a monedei naţionale”, se arată în referatul de aprobare a proiectului, conform Mediafax.

Potrivit sursei citate, Mugur Isărescu este promotor al renovării capitale a complexului imobiliar, istoric, cultural și moral al BNR.

„A sprijinit acţiunile de consolidare și restaurare ale Palatului BNR, proces în care autofinanţarea s-a împletit strâns cu spiritul gospodăresc. În același context, este important să amintim de o altă perlă arhitecturală a Bucureștiului, Palatul Chrissoveloni, în proprietatea Băncii Naţionale din anul 1933, prin cumpărare, care şi-a păstrat de-a lungul deceniilor întreaga valoare funcţională şi artistică, fiind restaurată, conservată şi pusă în valoare prin grija și implicarea Guvernatorului. De asemenea, Parcul cu Platani din Cartierul Cotroceni, aflat în patrimoniul BNR, care l-a cumpărat în vara lui 1946, este reprezentativ în tabloul parcurilor bucureştene, platanii constituind o atracţie a zone”, se mai arată în proiectul de votat în ședința CGMB de marți.

Proiectul de acordare a titlului de cetățean de onoare este semnat de primarul general, Gabriela Firea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.