Ciclistul britanic Mark Cavendish a afirmat, miercuri, după victoria în etapa a 5-a a Turului Franţei, în urma căreia l-a deposedat pe legendarul belgian Eddy Merckx de recordul de victorii de etapă la "Marea Buclă", că mulţi se gândeau că nu poate câştiga, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Când ştii că ai făcut bine lucrurile înaintea unei curse, acest lucru îţi dă încredere. Eu cred că s-a văzut în a doua jumătate a etapei de astăzi (miercuri, n, red.). Băieţii au dat totul, eu am dat totul, iar asta arată cum mă simt din punct de vedere fizic. Este Turul Franţei, unde nu te poţi simţi niciodată la maximum, niciodată proaspăt în această cursă. Dar când ştii ce ai de făcut şi ai victoria în minte... Experienţa mea mi-a permis să rămân calm. Încrederea în coechipierii mei la fel. Nu am avut altceva de făcut", a spus Cavendish.
"Sunt foarte fericit pentru această victorie. Gândul meu este la familia mea, cu care am stat aproape trei săptămâni acasă în această vară. Dar încerc să fac în aşa fel încât familia mea să aibă o viaţă normală. Fiecare tată poate să spună cât este de special să împărtăşească astfel de momente cu copiii săi, iar eu am acest privilegiu azi", a adăugat rutierul britanic.
"În 2022, nu am participat la Tur chiar dacă am avut rezultate foarte bune, iar în 2023 am căzut. Dar asta nu înseamnă că nu am fost competitiv în timpul acestei perioade. Dar mulţi se gândeau că nu voi mai putea câştiga. Iubesc această cursă, întotdeauna am iubit-o. Am dat sută la sută şi voi continua să dau sută la sută", a conchis Cavendish.
Mark Cavendish l-a deposedat pe legendarul ciclist belgian Eddy Merckx de recordul de victorii de etapă în Turul Franţei, miercuri, după al 35-lea succes obţinut de britanic.































Comentează