Oraşul Munchen este pregătit să găzduiască meciuri din Liga profesionistă de fotbal american (NFL) în cursul anului următor, scrie DPA, citat de agerpres.
Consiliul municipal al capitalei bavareze a aprobat miercuri o ofertă cu privire la punerea la dispoziţie a stadionului lui Bayern Munchen, Allianz Arena, pentru meciuri din NFL în perioada 2022 - 2025.
Liga profesionistă de fotbal american (NFL) anunţa în septembrie că intenţionează să organizeze meciuri din campionat în Germania, în următorii doi ani, potrivit lui Brett Gosper, responsabil cu promovarea acestui sport pe continentul european.
''Rămâne de stabilit doar data la care se va disputa meciul şi locul de desfăşurare. Cel mai devreme de gândim la anul 2022, cel mai târziu la 2023'', menţiona Gosper.
NFL a informat încă din luna mai reintroducerea meciurilor care se vor disputa în afara Statelor Unite pentru noul sezon, două dintre acestea disputându-se deja la Londra în luna octombrie.
A fost vorba despre meciul dintre New York Jets şi Atlanta Falcons, care a avut loc pe Tottenham Hotspur Stadium, pe 10 octombrie, şi partida dintre Miami Dolphins şi Jacksonville Jaguars jucat pe aceeaşi arenă o săptămână mai târziu.
Din 2007, liga a introdus mutarea unor meciuri din campionatul său în Anglia, în principal, şi punctual în Mexic, dar anul trecut a renunţat la acest obicei din cauza pandemiei de Covid-19.
Munchen va găzdui meciuri din Liga profesionistă de fotbal american, începând de anul viitor
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

42
VIDEO Jake Paul i-a dăruit partenerei sale, Jutta Leerdam, un Mercedes Clasa G după succesul de la Jocurile Olimpice
42

18
Vanderson se pregătește pentru operație, iar Caio Henrique se recuperează: Absențe importante pentru AS Monaco
18

43
Mirel Rădoi revine acasă la FCSB: Fanii îl întâmpină cu entuziasm la baza sportivă
43

26
Românii preiau frâiele la UEFA Conference League: Marian Barbu și echipa sa arbitrează în optimile competiției
26

41
Deși este la un pas de calificarea la Cupa Mondială, echipa națională de fotbal masculin a Irakului este blocată de războiul din Orientul Mijlociu
41

15
Mount Pleasant joacă la Los Angeles cu un lot redus. 10 jucători nu au putut obține vize
15

15
Legendarul atlet kenyan Eliud Kipchoge începe un turneu mondial în luna mai, la Cape Town
15

10
Marcelo Martins Moreno lipsește de pe lista Boliviei pentru play-off-ul Cupei Mondiale din acest an
10

3.141
VIDEO Polițiștii și jandarmii l-au săltat pe liderul galeriei Petrolului, după bătaia de pe Giulești: Suporterii ”găzarilor” s-au bătut parte în parte cu jandarmii
3.141

16
Victor Wembanyama, desemnat din nou 'jucătorul săptămânii' în Conferinţa de Vest
16

14
Sao Paulo FC renunță la Hernan Crespo, în ciuda începutului promițător de sezon
14

20
Remiză pentru Espanyol Barcelona și Real Oviedo: 1-1
20

40
Michel Platini dă în judecată trei foști membri FIFA: 'Nu îi voi lăsa în pace pe cei care m-au rănit'
40

















Comentează