Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Municipalitatea ieşeană împarte 650 de ghiozdane şi rechizite elevilor din familii defavorizate

ghiozdan, copii

Municipalitatea ieşeană va organiza, sâmbătă, în Parcul Expoziţiei, o acţiune cultural-caritabilă intitulată "Copii de nota 10", prin intermediul căreia sunt ajutaţi şcolarii şi preşcolarii din Iaşi care provin din familii defavorizate, anunță Agerpres.

Primarul Mihai Chirica a declarat că 650 de copii care provin din 320 de familii defavorizate vor primi ajutoare de urgenţă în natură, în valoare de 135 lei, costul tuturor pachetelor fiind de 87.750 lei.

"Pentru a sprijini copiii aflaţi în dificultăţi sociale, Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei, care ţine în evidenţă familiile aflate într-o situaţie financiară deosebită, va întreprinde o acţiune pe data de 11 septembrie, în aer liber, unde aşteptăm 650 de copii. Fiecare dintre ei va primi un ghiozdan cu rechizite şcolare necesare începerii anului şcolar, precum şi dulciuri. Bineînţeles, rechizitele sunt împărţite pe categorii de vârstă. Evenimentul beneficiază şi de sprijinul artiştilor Ateneului Naţional din Iaşi, care vor susţine un moment artistic", a precizat Chirica.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.