DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Musta: 98% dintre cei internați în spital cu COVID sunt nevaccinați. Evoluția acestor cazuri este mai severă

The Jerusalem Post
israel covid coronavirus

Pacienții care ajung în spital în valul 4 al pandemiei au forme ceva mai severe decât cei din valurile precedente, iar 98% dintre sunt nevaccinați, spune medicul timișorean Virgil Musta. De altfel, numărul de paturi în zona pentru COVID a Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara a fost suplimentat, după ce în ultimele zile a fost „o explozie” de pacienți care au ajuns la unitatea medicală.

„Această creștere în progresie geometrică este undeva așteptată din partea specialiștilor, deoarece contagiozitatea acestei tulpini de virus este foarte mare. Acest lucru face ca, pe de o parte, numărul de îmbolnăviri să crească rapid. Pe de altă parte, acest lucru duce la umplerea rapidă a spitalelor. Secțiile de terapie intensivă lucrează, mare parte, la capacitate maximă și probabil că suntem în continuare pe panta ascendentă a acestui val, ceea ce înseamnă că va crește în continuare acest număr de îmbolnăviri”, a spus Virgil Musta la Digi24.

„Evoluția acestor cazuri este puțin mai severă decât a celor din celelalte valuri, iar datorită contagiozității foarte mari crește numărul celor care necesită internare în spital”, a adăugat el.

Medicul spune că în județul Timiș nu mai sunt locuri la terapie intensivă.

„Dintre cei internați la noi în spital, 98% sunt nevaccinați. Avem o persoană vaccinată, dar care are o patologie asociată importantă, de aceea am și internat-o, tocmai ca să nu evolueze sever”, a precizat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.