Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mutare-surpriză în Anglia: Fost jucător al lui CFR Cluj, numit antrenor în Premier League

www.prosport.ro
Robert de Zerbi

Echipa engleză din Premier League, Brighton & Hove Albion FC a anunțat că l-a numit duminică în funcția de manager pe fostul jucător al lui CFR Cluj și antrenor al lui Shakhtar Donetsk și Sassuolo, Roberto de Zerbi, transmite Mediafax.

Italianul, în vârstă de 43 de ani, a rămas fără loc de muncă de când a plecat de la Shakhtar, în iulie, din cauza războiului din Ucraina.

De Zerbi a semnat un contract pe patru ani la Amex Stadium, sub rezerva obținerii unui permis de muncă.

El a fost prima opțiune a lui Brighton pentru a-l înlocui pe Graham Potter, care a demisionat pentru a-l înlocui pe Thomas Tuchel la Chelsea în această lună.

Fostul mijlocaș al lui CFR Cluj și Napoli, De Zerbi, care a impresionat în cei trei ani în care a fost antrenor la clubul italian Sassuolo, și-a adus cu el staff-ul de antrenori, deși toți vor avea nevoie de permis de muncă.

Se speră ca structura de antrenori să fie pusă în funcțiune pentru următorul meci al lui Brighton împotriva lui Liverpool, pe Anfield, la 1 octombrie.

„Sunt absolut încântat că Roberto a acceptat să devină noul nostru antrenor principal", a declarat președintele lui Brighton, Tony Bloom.

„Echipele lui Roberto joacă un fotbal incitant și curajos și sunt convins că stilul său și abordarea tactică se vor potrivi de minune echipei noastre actuale".

Directorul tehnic David Weir a declarat: „Roberto și-a demonstrat abilitățile sale incontestabile prin activitatea sa în Italia și Ucraina, iar ceea ce a realizat la Sassuolo iese cu siguranță în evidență.

În scurta perioadă petrecută la Shakhtar, s-a bucurat de un succes suplimentar, conducând clubul la succese în cupe și ajungând pe primul loc în campionatul ucrainean înainte ca războiul să pună capăt brusc perioadei sale acolo."

De Zerbi este doar al treilea manager permanent al lui Brighton de la demisia lui Sami Hyypia în 2014.

Aflată pe locul patru în Premier League, echipa nu a mai jucat de la plecarea lui Potter, meciurile cu Bournemouth și Crystal Palace fiind amânate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.