Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Muzeele din întreaga lume combat pandemia prin cultură

www.britannica.com
Muzeul Prado din Madrid

Instituţii culturale din întreaga lume şi-au unit forţele prin #MuseumWeek, un eveniment digital care anul acesta ajunge la cea de-a şaptea ediţie şi la care vor participa în principal muzee, dar şi biblioteci, galerii şi artişti având în vedere că anul acesta este dedicat evidenţierii culturii ca "instrument" al uniunii pentru combaterea crizei sanitare, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Iniţiativa, care se bucură de sprijinul UNESCO, a început luni şi se va desfăşura pe parcursul întregii săptămâni şi serveşte drept "aperitiv" pentru pregătirea Zilei Internaţionale a Muzeelor care se sărbătoreşte luni 18 mai.

Fiecare zi este dedicată unei teme asociate crizei, iar instituţiile şi cetăţenii sunt încurajaţi să participe la una dintre platformele pe care se derulează iniţiativa (Facebook, Instagram, Twitter, Weibo, WeChat şi VKontakte).

Lunea aceasta protagoniştii au fost personal sanitar (#HéroesMW), marţi a fost dedicată culturii în carantină iar publicul a fost invitat să recreeze opere de artă (#CulturaînCarantinăMW), inspirat din iniţiativa institutului Guetty. Miercuri, haştagul este #ÎmpreunăMW şi are ca scop omagierea colectivităţii, comunităţii şi efortului colectiv.

Citește și: S-a găsit soluția după ce CCR a declarat amenzile date în starea de urgență neconstituționale! În baza cărei legi vor fi amendați românii în starea de alertă

Ziua de joi este dedicată rememorării celor mai bune momente petrecute la un muzeu (#MomenteMuzeuW). Vineri, protagonista va fi clima (#ClimaMW); sâmbătă tehnologia (#TehnologiaMW) iar duminică, pentru a încheia această iniţiativă, va fi dedicată visurilor (#VisuriMW), pentru că, aşa cum asigură organizatorii, cele mai frumoase proiecte încep cu visuri şi speranţă.

Cultura este "un instrument al uniunii. Uniunea este esenţială, singurul mod în care omenirea poate înfrunta provocările secolului XXI. Vrem să evidenţiem puterea culturii, arta şi instituţiile care o sprijină şi abilitatea sa unică de a ne uni", a explicat Benjamin Benita, directorul MuseumWeek şi preşedintele Culture For Causes Network, organizaţia care se află în spatele acestei iniţiative.

La iniţiativă participă muzeele spaniole, precum Muzeul Antropologic Naţional sau MACBA din Barcelona, alături de Guggenheim din New York şi de Tate Museum din Londra.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.