Muzeul Naţional de Artă al României a anunțat ce le pregătește vizitatorilor de Ziua Brâncuşi

Autor: Anca Flondor

Publicat: 10-02-2025 15:44

Actualizat: 10-02-2025 17:44

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Tururi ghidate şi o proiecţie de film documentar fac parte din programul evenimentelor organizate în 19 februarie, de Ziua Brâncuşi, la Muzeul Naţional de Artă al României. Pentru a facilita accesul cât mai multor vizitatori, muzeul îşi prelungeşte programul de vizitare, fiind deschis între orele 12:00 şi 20:00.

Pe parcursul zilei, vor avea loc tururi ghidate în Sala Brâncuşi din cadrul Galeriei de Artă Modernă Românească, la orele 12:00, 14:00, 17:00 şi 18:00, care vor pune lumină semnificaţia lucrărilor unuia dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.

Seara se va încheia cu proiecţia de la ora 19:00 a filmului documentar „În căutarea tatălui pierdut” (2016), în regia lui Ionuţ Teianu, un material emoţionant care prezintă povestea tulburătoare a lui John Moore, fiul nerecunoscut al sculptorului Constantin Brâncuşi.

Sinopsis: „În căutarea tatălui pierdut” (2016), regia Ionuţ Teianu

Când s-a născut John, în 1934, mama sa Vera Moore i-a dat trei nume: John, Constantin şi Brâncuşi. I-a spus că tatăl său e faimosul sculptor Constantin Brâncuşi, dar că nu trebuie să spună nimănui acest lucru. John a ţinut secretul toată viaţa. La 78 de ani, începe dificila misiune de a-şi regăsi tatăl pierdut.

Program 19 februarie:

12:00-tur ghidat în Sala Brâncuşi, Galeria de Artă Românească Modernă

14:00-tur ghidat în Sala Brâncuşi, Galeria de Artă Românească Modernă

17:00- tur ghidat în Sala Brâncuşi, Galeria de Artă Românească Modernă

18:00- tur ghidat în Sala Brâncuşi, Galeria de Artă Românească Modernă

19:00- proiecţie film „În căutarea tatălui pierdut”(2016), Sala Auditorium, intrare liberă

Participarea la tururile ghidate se face pe bază de înscriere la adresa educaţ[email protected], în limita locurilor disponibile. Ghidajul este gratuit, se achită doar biletul de intrare în Galeria Naţională în valoare de 24 lei (la care se adaugă reduceri şi gratuităţi).

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri