Muzeul Național de Artă al României oferă acces gratuit de Ziua Națională a României

Autor: Diana Pană

Publicat: 30-11-2024

Actualizat: 30-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: wikipedia.org

Muzeul Național de Artă al României oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor de duminică, 1 decembrie, Ziua Națională a României.

Potrivit reprezentanților muzeului, vizitatorii vor putea parcurge, între orele 11.00 și 19.00, sediul central al muzeului, situat pe Calea Victoriei 49-53, dar și cele trei muzee-satelit: Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul Theodor Pallady și Muzeul K.H. Zambaccian, scrie Mediafax.

Printre atracțiile muzeului se numără Galeria de Artă Europeană, care prezintă lucrări semnate de mari maeștri ai picturii, precum Domenico Veneziano, Tintoretto, Rubens, Monet, Rembrandt sau Rodin.

Galeria Națională este formată din Galeria de Artă Veche Românească, la etajul I, și cuprinde obiecte prețioase datând din secolul al XIV-lea până la jumătatea secolului al XIX-lea care pun în valoare particularitățile artistice locale din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Aflată la etajul al II-lea, Galeria de Artă Românească Modernă reflectă istoria artei românești de la jumătatea secolului al XIX-lea până spre sfârșitul anilor 1970.

Galeria de Artă Decorativă Europeană ilustrează patru secole de istorie a gustului și a rafinamentului, a inovațiilor, manufacturilor și meșterilor europeni din Austria, Belgia, Cehia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Olanda, Spania, Rusia secolelor XVI-XIX, în timp ce Galeria de Artă Orientală, recent inaugurată, reunește piese de mare valoare artistică și culturală, provenind din Egipt, Grecia, Bulgaria, Turcia, Siria, Daghestan, Azerbaidjan, Iran, Turkmenistan, Uzbekistan, India, China și Japonia, selectate din cel mai important și mai valoros patrimoniu de artă orientală și extrem orientală din țară și întregește expunerea permanentă a muzeului, alături de Galeria de Artă Europeană și Galeria Națională.

De asemenea, la parterul Galeriei Naționale, sunt deschise două expoziții de artă contemporană: „Dissonance – Platform Germany #3”, realizată în colaborare cu Künstlerhaus Bethanien Berlin, și „Tadeusz Kantor – artist oriunde și oricând”, un proiect din cadrul Sezonului Cultural Polonia – România 2024-2025.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri