Muzeul Naţional de Istorie a României - deschis pe 1 Decembrie; programe similare au MNAR, MNŢR şi Muzeul Satului

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 27-11-2025 19:39

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: turismistoric.ro

Muzeul Naţional de Istorie a României a fi deschis, luni, de Ziua Naţională a României - 1 Decembrie, potrivit Agerpres.

Potrivit unei postări pe pagina de socializare a MNIR, duminică muzeul va fi închis, iar luni - deschis cu acces gratuit (9:00 - 17:00).

Programe similare au adoptat şi alte instituţii muzeale, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" urmând a fi deschis în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie, Muzeul Naţional de Artă al României, care invită publicul în sălile sale în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie, şi Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", care va găzdui, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie, Târgul de Sfântul Andrei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri