Muzeul Naţional George Enescu, Muzeul Naţional al Revoluţiei din România şi reabilitarea Sălii Omnia beneficiază de extinderea termenului de finalizare

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 20-08-2020

Actualizat: 20-08-2020

Article thumbnail

Sursă foto: georgeenescu.ro

Guvernul României, prin Ministerele Culturii şi Finanţelor Publice, a primit acordul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei de extindere a termenului de finalizare a mai multor proiecte, între care Muzeul Naţional „George Enescu” din Capitală, Muzeul Naţional al Revoluţiei din România de la Timişoara şi reabilitarea Sălii Omnia din Bucureşti, pentru a găzdui Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, până la data de 30 iunie 2023, potrivit news.ro.

Guvernul şi BDCE au convenit un amendament privind amânarea, iar acesta a fost aprobat miercuri de demnitari.

Citește și: Dragnea 'SE IA DE GULER' cu procurorul DNA pentru susținerile din sală - A comparat discursul magistratului cu cel al unui ministru 'de tristă amintire'

Până în acest moment, au fost finalizate trei dintre cele cinci investiţii: Teatrul Naţional I.L. Caragiale Bucureşti, Biblioteca Naţională Bucureşti şi Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca. Pentru celelalte două obiective, respectiv înfiinţarea Muzeului Naţional al Revoluţiei din România de la Timişoara şi reabilitarea Sălii Omnia din Bucureşti, a fost primit acordul BCDE pentru extinderea termenului de finalizare până pe 30 iunie 2023.

Un alt act aprobat în şedinţa de ieri a fost amendamentul convenit între Guvernul României şi BDCE, prin schimbul de scrisori semnate la Bucureşti, la 9 iunie 2020, şi la Paris, la 3 iulie 2020, la Acordul-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei destinat finanţării proiectului privind reabilitarea monumentelor istorice din România, semnat la Bucureşti, la 12 decembrie 2006 şi la Paris, la 18 decembrie 2006.

Citește și: Una dintre judecătoarele de care a vrut să scape Dragnea l-a condamnat pe fostul senator Olosz Ghergely - Motivele avocaților pentru eliberarea fostului lider

Principalele obiective sunt consolidarea, reabilitarea, restaurarea şi punerea în funcţiune a 16 monumente istorice de importanţă naţională. Până în prezent, au fost deja renovate şi redeschise publicului 13 obiective, între care Palatul Culturii Iaşi, Palatul Regal-Sala Tronului şi Opera Română din Bucureşti.

La cererea Ministerului Culturii din 9 iunie 2020, BCDE a acceptat extinderea termenului de finalizare a proiectului, până la 30 iunie 2023, pentru: Muzeul Naţional „George Enescu” (Palatul Cantacuzino din Bucureşti), Filiala Omnia Craiova a Bibliotecii Naţionale a României, Muzeele „Dr. Ioan” şi „Nicolae Kalinderu” din subordinea Muzeului Naţional de Artă a României, aflate în diferite stadii de implementare.

Guvernul României adoptat miercuri Hotărârea privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 421/2018 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice.

Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a transmis joi într-un comunicat: „Extinderea termenului de implementare a investiţiilor cuprinse în cele două Acorduri-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei reprezintă un pas esenţial pentru finalizarea construcţiei, renovarea şi reabilitarea clădirilor culturale de interes public şi a monumentelor istorice din România. Din 21 de obiective de investiţii, 16 sunt deja finalizare, iar răgazul primit face posibilă implementarea cu succes a programului asumat”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri