Muzicianul american Beck a anunţat, pe site-ul său oficial, un turneu care va trece prin Europa în 2022 şi va include două concerte la Barcelona şi unul la Madrid, relatează miercuri EFE.
Primul concert al artistului va avea loc pe 3 iunie în cadrul festivalului Primavera Sound, iar al doilea se va desfăşura pe 5 iunie la sala Razzmatazz din Barcelona.
Sala La Riviera din Madrid va găzdui pe 8 iunie cel de-al treilea şi ultim său concert în Spania, după care Beck va susţine un recital la festivalul NOS Primavera Sound din Oporto (Portugalia) pe 10 iunie.
Ultima oară când Beck a concertat în Spania a fost la Madrid, în cadrul festivalului Dcode desfăşurat în 2014. Potrivit organizatorilor Primavera Sound, biletele au fost puse deja în vânzare la preţul de aproximativ 40 de euro.
Acestea sunt primele datele ale turneului său european, care va include mai multe concerte în Marea Britanie: Edinburgh (14 iunie, Corn Exchange), Manchester (15 iunie, O2 Victoria Warehouse), Londra (16 iunie la Academy Brixton şi 18 la Forum Kentish Town), informează Agerprres.ro.
Beck va susţine apoi concerte în Varşovia (20 iunie, Torwar), Viena (21, Arena Open Air), Zurich (22, Volkshaus), Praga (24, Metronome), în oraşul italian Brescia (26, Gardone Riviera Anfiteatro del Vittoriale), la Paris (28, L'Olympia) şi Dublin (3 iulie, la Trinity College).
Beck (Los Angeles, 1970) este un artist cu multiple feţete care a explorat mai multe genuri muzicale, de la pop şi folk, trecând prin rockul psihedelic, şi până la hip-hop country, blues, indie rock, rock experimental, sau jazz.
Autor a 14 albume de studio, Beck şi-a lansat cariera la începutul anilor '90, însă a devenit cunoscut pe plan internaţional în 1994 datorită hit-ului său "Loser", căruia i-au urmat şi alte piese apreciate de critici, precum "Mellow Gold" (1994), "Odelay" (1996) sau "See Change" (2002).
Mai recent, el a lansat "Morning Phase" (2014), laureat cu premiul Grammy pentru cel mai bun album al anului, şi "Colors" (2017), pentru care a câştigat premiul Grammy, la categoria "cel mai bun album de muzică alternativă" şi "cea mai bună inginerie de sunet".
"Hyperspace" (2019) este ultima sa producţie discografică până la această dată.