Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Muzicienii britanici vor pierde 65% din venituri din cauza pandemiei de Covid-19 - Raport

www.hystoryonthenet.com
muzicieni titanic

Muzicienii britanici vor pierde 65% din venituri ca umare a pandemiei de Covid-19, potrivit unui raport UK Music, care mai arată că veniturile generate de concerte şi turnee o să scadă anul acesta cu 85%, potrivit news.ro.

În 2019, industria muzicală a contribuit cu 5,8 miliarde de lire sterline la economia britanică, iar 28,5 milioane de oameni au participat la cel puţin un concert. Tot la nivelul anului trecut, în acest domeniu au lucrat cu normă întreagă 197.168 de persoane.

Citește și: SURSE Jean de la Craiova și Denisa de la Bambi, politicieni și alți artiști, VICTIME ale grupării DESFIINȚATE de DIICOT - Erau căutate datele bancare

Pandemia a reprezentat „o lovitură catastrofală” pentru industria muzicală, a spus Jamie Njoku-Goodwin de la UK Music, iar zeci de mii de locuri de muncă sunt în pericol. El a precizat că muzica, în „vremuri normale” a fost „o poveste de succes internaţională” şi că poate reveni la asta.

Analiza făcută de organizaţia pe care o conduce arată că, anul trecut, veniturile au crescut cu 11%, iar exportul de muzică a crescut până la 2,9 miliarde de lire sterline.

Covid-19 a avut un „efect de domino” în sectorul muzicii. Concertele anulate au reprezentat pierderi financiare importante pentru artişti, bani pe care i-ar fi folosit pentru închirierea de studiouri în vederea unor noi înregistrări.

Raportul concluzionează că muzicienii şi compozitorii vor pierde 65% din venituri anul acesta, iar în cazul celor dependenţi de concerte live şi lucrul în studio, chiar 80%.

Înainte de pandemie, un muzician obişnuit câştiga în medie 23.059 de lire sterline pe an, mult sub media naţională de 29.832 de lire sterline, potrivit Office of National Statistics.

Njoku-Goodwin a declarat pentru BBC News că este „optimist şi încrezător” că industria îşi va reveni odată ce pandemia se va fi încheiat.

Citește și: BREAKING Au fost VÂNDUTE, BĂTUTE, ÎNECATE controlat în CADĂ și INJECTATE cu heroină - Poveștile crunte a victimelor grupării lui Alex Bodi/Adrian Tâmplaru

„2019 a fost un an fantastic pentru industria muzicală britanică şi eram pe punctul de a deveni una dintre marile poveşti britanice de succes în următorul deceniu. Chiar dacă nu s-a întâmplat anul acesta, nu înseamnă că trebuie să începem direct de la zero. Nu înseamnă că suntem înapoi cu cinci, şase sau şapte ani”, a mai spus el.

CEO-ul UK Music, fost consilier guvernamental, s-a arătat încrezător că Executivul va sprijini industriile creative.

Potrivit unui sondaj realizat de Musicians' Union, citat în raportul UK Music, 87% dintre muzicieni spun că vor întâmpina probleme financiare când schema de ajutor se va încheia. În plus, o treime dintre muzicienii britanici se gândesc să părăsească industria din cauza pierderilor financiare cauzate de pandemie, mai arată studiul ale cărui rezultate au fost publicate în septembrie.

Njoku-Goodwin a mai declarat că pierderea talentelor reprezintă un pericol pentru industrie. „Trebuie să ne asigurăm că o pandemie care a durat un an nu va avea impact pe un deceniu asupra ecosistemului muzical britanic”, a conchis el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.