Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Muzicienii Tim Finn şi Phil Manzanera lansează o serie de EP-uri înregistrate la distanţă în pandemie

romanticfm.ro
top muzical

Artistul neozeelandez Tim Finn, fost solist al grupurilor Split Enz şi Crowded House, şi chitaristul, compozitorul şi producătorul Phil Manzanera, fost membru al Roxy Music, vor lansa, după 45 de ani de la prima colaborare, o serie de EP-uri înregistrate la distanţă în timpul pandemiei.

Primul single, „Caught By The Heart”, a fost lansat joi, iar EP-ul pe care este inclus urmează să apară pe 18 iunie, potrivit Uncut Magazine.

„Este o bucurie şi o onoare să lucrez cu Tim, unul dintre cei mai buni cantautori din generaţia sa. Nu puteam crede cât de prolific este, cum face compoziţia să pară atât de naturală şi instinctivă. Eu îi trimiteam muzica şi, în câteva zile, apăreau aceste melodii frumos cântate... era Crăciunul în fiecare zi! Şi încă scriem”, a declarat Phil Manzanera, citat de News.ro.

Tim Finn a spus: „Piesele pe care le trimitea Phil erau evocative instantaneu şi, în timpul pandemiei, au reprezentat un mod de a mă conecta emoţional cu ţările afectate mai întâi. Spania, Italia, Franţa şi Marea Britanie sunt locuri în care am călătorit, trăit şi susţinut concerte. Dar acum sufereau şi erau închise. Am început să cânt în spaniolă şi temele au venit nesilite. Uneori scriam versuri în engleză, le traduceam în spaniolă, făceam schimbări pentru rimă care mă duceau în noi şi neaşteptate direcţii”.

„Muzica lui Phil este mereu de atmosferă şi foarte sugestivă. Are un mod de a cânta care este pur şi simplu partea corectă a eleganţei. Soţia şi copiii mei ascultau Roxy Music în maşină, aşa că Phil a fost prezent pentru mine când am început să scriu aceste cântece cu el. Un schimb încântător şi semnificativ între doi vechi prieteni aflaţi la capete opuse ale lumii”, a mai afirmat el.

Printre muzicienii care şi-au adus aportul la EP-ul „Caught By The Heart” se numără saxofonistul brazilian João Mello, basistul cubanez Frank Portuondo şi flautistul britanic Yazz Ahmed.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.