Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

N-au avut NICIO ȘANSĂ: Românii care au murit după ce au băut spirt au ingerat alcool cu o concentrație de 300 ori mai mare faţă de doza letală

Facebook
spirt

Directorul Institutului de Medicină Legală din Iaşi, dr. Diana Bulgaru, a declarat luni, presei, că în sticlele cu spirt contrafăcut concentraţia alcoolului metilic era de 300 de ori mai mare comparativ cu doza letală, şi a precizat că se fac două exhumări pentru a afla dacă persoanele respective au murit în urma ingestiei acestei substanţe.

Potrivit acesteia, în cazul celor 10 morţi suspecte din judeţul Iaşi cauza a fost intoxicaţia cu alcool metilic, după cum au arătat de altfel şi analizele de laborator. Deşi pe sticlele de alcool sanitar contrafăcut scria că substanţa de bază este alcoolul etilic, în realitate era alcool metilic, scrie agerpres.ro.

Citește și: Adrian Năstase îl desființează pe Klaus Iohannis: Revenirea la normalitate va avea loc, probabil, doar la finalul celui de-al doilea mandat al său

"Cauza decesului a fost, cu certitudine, intoxicaţia cu alcool metilic, întrucât analizele de laborator au confirmat prezenţa alcoolului metilic în doze letale. Decesele acestea cred că au fost pe parcursul a două săptămâni. Au fost decese colective. De exemplu, primele trei decese au fost din aceeaşi localitate, fără a avea relaţii de rudenie, ceea ce ne-a dus la posibilitatea existenţei unei intoxicaţii. Ulterior au existat câte două sau un deces din anumite regiuni. Practic au fost mai multe zone din Iaşi. Au fost zone din jurul Hârlăului, Deleni, Stolniceni-Prăjescu, Andreişeni. Una dintre persoane, care a ajuns la UPU, avea domiciliul în Iaşi. (...) Ne-au fost aduse corpuri delicte, nişte sticle de spirt. Ceea ce ne-a frapat este faptul că pe sticle scria o concentraţie de alcool etilic de 70%, ori examinările efectuate în laboratorul nostru au identificat doar urme de alcool metilic. Alcoolul metilic nu era consemnat ca fiind prezent. Era o concentraţie de alcool metilic mai mare de 300 de ori decât dozele letale. Doza letală, în cazul alcoolului metilic, este între 30 şi 60 de mililitri. Cu siguranţă au ieşit dozele letale, dar tulburările grave apar chiar şi de la 10 ml. Intoxicaţia aceasta este practic extrem de rapidă şi ceea ce creează o dificultate, practic, după această perioadă de ingestie urmează o acalmie după care simptomatologia se agravează brusc", a declarat dr Diana Bulgaru.

Citește și: Monica Anisie anunță noile decizii! Toți elevii și profesorii sunt vizați

Ea spus totodată că se vor face deshumări în oraşul Hârlău şi localitatea Deleni, unde au fost înregistrate morţi suspecte. "Astăzi se fac două exhumări. Vom vedea care va fi cauza decesului. S-a pornit de la posibilitatea existenţei şi în aceste două cazuri a intoxicaţiei cu metanol", a spus dr. Bulgariu.

Potrivit medicilor, alcoolul metilic este folosit preponderent ca solvent pentru fabricarea de lacuri, vopsele, carburant pentru motoarele cu arderi interne. Intoxicaţiile cu astfel de substanţe sunt extrem de rare şi pot fi întâlnite la muncitorii care lucrează în domeniile în care sunt folosite. Spre deosebire de alcoolul etilic, care este folosit în băuturile alcoolice, alcoolul metilic nu poate fi metabolizat de organismul uman.

Citește și: Decizie radicală! Un gigant dispare din România

"Alcoolul etilic este alcoolul pe care îl găsim în toate băuturile alcoolice. Alcoolul etilic poate fi metabolizat de ficat. Avem capacitatea, unii mai mare, alţii mai mică, de a metaboliza alcoolul etilic. În schimb, organismele noastre nu sunt construite să poată metaboliza alcoolul metilic, este un alt produs chimic. Nefiind posibilă metabolizarea, acest alcool duce la comă, acidoză severă, insuficienţă renală, şi în mod particular la alcoolul metilic, orbire. Este un alcool extrem de toxic, pentru că este nevoie de foarte mici cantităţi pentru a deveni letal. Vorbim de cantităţi sub 100 de grame de alcool care pot duce la deces. Din păcate, în laboratoarele ilegale sau în alcoolul contrafăcut se pot găsi aceste substanţe. Din dorinţa de a face economii, din neştiinţă, aceste improvizaţii sunt criminale şi duc la tragedii familiale. Au fost serii de cazuri pe care le-am văzut la Spitalul Parhon de bărbaţi care au împărţit o sticlă de vin neştiind că acea sticlă avea urme de alcool metilic sau antigel şi care au fost aduşi toţi în stare foarte gravă la terapie intensivă. Este important ca aceşti bolnavi să fie aduşi în primele şase ore la spital, să se poată face hemodializă în urgenţă. În absenţa acestui antidot, acestui tratament, cei mai mulţi pacienţi mor", a explicat conf.univ.dr. Ionuţ Nistor, medic nefrolog la Spitalul "Dr.C.I.Parhon" din Iaşi.

Citește și: Marcel Vela, despre declarația pe propria răspundere: Mai sunt două săptămâni până la această decizie

În cursul zilei de duminică au fost reţinute două persoane, după ce poliţiştii ieşeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au desfăşurat patru percheziţii domiciliare şi la sediile unor societăţi comerciale din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov. Cei doi sunt anchetaţi într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru infracţiunile de ucidere din culpă, înşelăciune şi falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse. Oamenii legii s-au sesizat din oficiu după ce în perioada 15 - 24 aprilie în judeţul Iaşi au fost înregistrate 10 decese care ar fi fost cauzate de intoxicaţia cu alcool metilic.

Citește și: Adrian Năstase îl desființează pe Klaus Iohannis: Revenirea la normalitate va avea loc, probabil, doar la finalul celui de-al doilea mandat al său

"Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că o societate comercială, din municipiul Iaşi, ar fi achiziţionat alcool sanitar, de pe raza municipiului Bucureşti, iar ulterior l-ar fi distribuit mai multor societăţi de pe raza judeţului Iaşi. În urma activităţilor desfăşurate au fost identificate aceste societăţi comerciale şi au fost ridicate sticlele cu alcool sanitar, iar în urma analizele efectuate, în substanţă ar fi fost fost identificată o cantitate foarte mare de alcool metilic. În urma percheziţiilor, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, iar şapte persoane au fost conduse la audieri", se precizează într-un comunicat remis, duminică, presei.

Citește și: Monica Anisie anunță noile decizii! Toți elevii și profesorii sunt vizați .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.