Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Național: Ponta și Maior, întâlnire privată în SUA

gov.ro
ponta

stiripesurse.ro vă prezintă principalele teme ale zilei din presa de mâine:

National:

Iata ca, intamplator sau nu, la doar cateva ore dupa ce Valeriu Zgonea a fost chemat la raport de Liviu Dragnea in cel mai public mod cu putinta, cu expunere maxima, la un meci important de rugby, informatii naucitoare au traversat Oceanul, urmand a produce cu siguranta un adevarat tsunami la varful clasei politice romanesti, dar si a sistemului deopotriva. Este vorba despre o vizita privata pe care Victor Ponta ar fi facut-o in mare secret la Miami, undeva in perioada 7-25 ianuarie, punctul central pe agenda fostului premier fiind seara zilei de 14 ianuarie. Cand, dupa cum reiese din rapoartele informative incendiare, la care mai mult ca sigur au pus umarul si reprezentantii noii Administratii Trump, Victor Ponta ar fi „socializat” la o masa din clubul „E11EVEN” din Miami alaturi de nasul sau, George Maior si de doi consilieri ai lui Joe Biden, reprezentand gruparea democrata americana. Cea care nu ar vrea in ruptul capului sa-si piarda influenta pe care a exercitat-o asupra Romaniei in ultimul deceniu.
Mai mult decat atat, analistii de intelligence care cunosc dedesubturile acestei escapade convocata de urgenta sustin ca la neconventionala „cina cea de taina” s-ar fi discutat inclusiv despre „fortarea” rasturnarii cu totul a proaspatului guvern pesedist. Sau barem punerea de presiune externa cu sprijin democrat american, la care sa se adauge si „vocea strazii” de la noi, pentru infigerea „sulei”  in coastele lui Liviu Dragnea, pentru ca „nucleul dur” pesedist sa accepte o solutie de compromis prin impunerea unui „guvern marioneta”, condus de Nicolae Banicioiu, cu Valeriu Zgonea titular la Externe si Georgian Pop la Aparare. Culmea face insa ca la nici o saptamana dupa ce la masa din clubul „E11EVEN” care apare in fotografiile din „National” si la care ar fi participat, pentru scurt timp, si un al cincilea personaj care a facut parte din guvernele Ponta, Liviu Dragnea, sa aterizeze si el de urgenta la Washington, pentru a-i strange mana, alaturi de Sorin Grindeanu, noului presedinte Donald Trump.
Si uite cum planurile democrate americane par a fi fost zadarnicite, pe ultima suta de metri, de interventia energica a taberei republicane, care are propriile strategii, mai ales economice, pentru acest colt al Europei. Oricum, faptul ca Zgonea, propunerea de ministru de Externe in „guvernul fantoma” din clubul din Miami a raspuns prompt la chemarea lui Dragnea poate arata ca Victor Ponta reuseste performanta de a-si face tot mai multi dusmani, in timp ce ramane cu tot mai putini prieteni. Iar printre ultimii dintre acestia in niciun caz nu se numara si emisarii noii Administratii SUA… (Mai multe detalii AICI)

Adevarul:

Lideri ai Bisericii Ortodoxe Române, în frunte cu Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, membri ai Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) şi ai Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) au participat la un seminar intitulat „Rezistenţa Bisericii Ortodoxe Române sub regimul comunist“. Întâlnirea, iniţiată de liderii BOR, a avut loc sâmbătă, 27 mai, la Mănăstirea Dervent, în judeţul Constanţa.
Una dintre temele discutate a fost „Providenţialul Părinte Patriarh Justinian“, în cadrul căruia s-a dezbătut mandatul primului lider al Bisericii Ortodoxe Române instalat după instaurarea regimului comunist în România. Patriarhul Justinian Marina (1901-1977) s-a aflat în fruntea BOR între 1948 şi 1977.
Pe de altă parte, Patriarhului Justinian îi este atribuită una dintre cele mai controversate declaraţii ale unui şef al BOR din toate timpurile. La scurt timp după instalarea noului regim politic, Justinian Marian a decretat public că „Hristos este Omul Nou. Omul Nou este omul sovietic. Prin urmare, Hristos este sovietic!“. În acelaşi timp, în ciuda intervenţiilor pe care patriarhul le-ar fi avut pe lângă liderii comunişti, majoritatea preoţilor ortodocşi care s-au opus noului sistem politic au sfârşit în temniţele comuniste, iar până la finalul mandatului lui Justinian zeci de lăcaşuri de cult au sfârşit sub buldozere. (Mai multe detalii AICI)

Ziarul Financiar:

Avuţia netă a populaţiei a continuat ten­din­ţa ascendentă începută în anul 2012, iar în pe­rioada septembrie 2015-septembrie 2016 a avan­­sat cu 9%, până la peste 1.000 mld. lei (cir­ca 220 mld. euro). Saltul avuţiei a fost deter­mi­nat în principal de creşterea acti­ve­lor nefinan­cia­re, cu peste 11%. În 2015, avu­ţia netă a popu­laţiei crescuse cu 7,1% faţă de anul anterior.
Activele financiare nete, calculate ca diferenţă între activele financiare şi pasivele financiare (datorii), au urcat în ultimii ani de aproximativ trei ori, de la 126 miliarde lei în 2009. Activele nefinanciare au avut o con­tri­bu­ţie importantă la dinamica pozitivă a ave­rii ne­te, valoarea acestora crescând cu 11,3% în pe­rioa­da analizată, susţin specialiştii de la BNR.
Activele imobiliare au în continuare cea mai mare pondere în structura avuţiei nete a românilor, cu toate că tendinţa a fost descen­dentă faţă de anii de boom economic, scăderea fiind determinată de ajustările de preţ înregistrate în anii de criză.
Nivelul activelor imobiliare ale populaţiei era anul trecut de aproximativ 700 miliarde lei. În 2009, nivelul depăşea 700 miliarde lei, iar în 2007, activele imobiliare ale populaţiei urcaseră la un maxim de 948 miliarde lei.(Mai multe detalii AICI)

RFI:

In Europa începe să-şi impună stilul un nou lider, este vorba de preşedintele francez Emmanuel Macron. Chiar dacă nu se poate vorbi încă de o "doctrină Macron", primii paşi pe teren diplomatic ai tînărului şef de stat sunt salutaţi de presa franceză şi internaţională. Iar dialogul pe care l-a avut la Versailles luni 29 mai cu Vladimir Putin confirmă faptul că Emmanuel Macron doreşte să deschidă o nouă pagină a diplomaţiei franceze.
Stilul Macron care se profilează la orizont ar fi cam acesta: respect total faţă de interlocutorii săi, dar şi francheţe totală în abordarea subiectelor. Emmanuel Macron nu s-a arătat absolut de loc complexat pînă acum nici în faţa lui Donald Trump şi nici în faţa lui Vladimir Putin. Faptul că este încă novice în hăţişul diplomaţiei nu l-a timorat cu nimic, iar în materie de apărare a valorilor asumate ca preşedinte al Franţei nu a făcut pînă acum nici o concesie.
Cotidianul de dreapta Le Figaro laudă tonul "ferm şi direct" adoptat de Emmanuel Macron, precum şi maniera sa de a dialoga fără "naivitate şi fără slăbiciune". Săptămîna trecută, în Europa, mediile de informare au scrutat cu mare atenţie fiecare pas făcut de Donald Trump şi de Emmanuel Macron, ambii în situaţia de a primi "botezul focului" în materie de diplomaţie în contextul unor reuniuni internaţionale. Despre Emmanuel Macron s-a spus deja că a ajuns la Palatul Elysée beneficiind de o conjuctură politică favorabilă în Franţa.
Faptul că preşedintele american se arată cam lipsit de manière şi brutal, şi că declaraţiile sale intrigă şi scandalizează, reprezintă însă o altă "conjunctură" internaţională favorabilă pentru Emmanuel Macron. Prin comparaţie cu imprevizibilul Donald Trump, şeful statului francez apare ca un lider pragmatic, eficient, care ştie să-şi păstreze sîngele rece. El mai este pro-european convins, respectuos faţă de valorile democraţiei, deschis dialogului şi decis să-i redea Franţei statutul de putere respectată. Cum scrie Le Figaro, Emmanuel Macron are în faţa sa un vast cîmp de manevră: Europa. (Mai multe detalii AICI)

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.