Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nadeem Ilahi devine reprezentantul regional al FMI pentru România şi Bulgaria, din 1 septembrie

antet Lagarde FMI

Reprezentantul Regional al Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru România şi Bulgaria va fi, începând cu 1 septembrie, Nadeem Ilahi, şeful Biroului Reprezentanţei Regionale a FMI pentru Europa Centrală şi de Est, cu sediul central la Varşovia, a anunţat, miercuri, instituţia financiară internaţională, într-un comunicat transmis AGERPRES.

"Începând cu 1 septembrie 2019, România şi Bulgaria vor fi coordonate de către Biroul Reprezentanţei Regionale a Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru Europa Centrala şi de Est cu sediul central la Varşovia, Polonia. Nadeem Ilahi, în prezent şeful biroului din Varşovia, va coordona birourile din Bucureşti şi Sofia, care rămân deschise. Urmare încheierii mandatului, domnul Hajdenberg se reîntoarce la Washington, în conformitate cu politicile standard de rotaţie a cadrelor ale FMI", precizează sursa citată.

Citeşte şi: ANPC introduce, de la 1 septembrie, cazierul contravenţional pentru agenţii economici; Ce riscă firmele cu cazier

Conform FMI, Nedeem Ilahi a fost şef de misiune pentru Bosnia şi Herţegovina, Albania şi Muntenegru şi a lucrat, de asemenea, în Egipt, Kazahstan, Republica Kârgâză şi Azerbaidjan. Activitatea sa de cercetare s-a concentrat pe redemararea convergenţei în Europa de Est prin lanţurile de valoare globale; efectele economice ale emigraţiei asupra statelor din Europa Centrală, de Est şi Sud-Est; natura şi implicaţiile contagiunilor internaţionale şi rolul macroeconomic al fondurilor petroliere.

Înainte de a se alătura Fondului, în anul 2000, Ilahi, originar din Pakistan, a deţinut poziţii în învăţământul superior la Universitatea McGill din Canada şi Universitatea Lahore pentru Ştiinţele Managementului din Pakistan. Acesta deţine licenţa şi doctoratul Universităţii din California, se mai notează în comunicatul FMI.

Alejandro Hajdenberg a fost numit reprezentant al FMI pentru România şi Bulgaria în aprilie 2016.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.