Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nagorno Karabah - Reacția Turciei după ce Senatul francez a cerut recunoașterea independenței regiunii separatiste

Turcia a condamnat joi un text votat cu o zi înainte de Senatul francez prin care se cerea guvernului Franţei "recunoaşterea Republicii Nagorno-Karabah", regiune separatistă a Azerbaidjanului populată majoritar de armeni, scena unui conflict sângeros în această toamnă, informează AFP potrivit Agerpres.

"Rezoluţia votată de Senatul francez este o dovadă de dispreţ faţă de principiile dreptului internaţional (...) din consideraţiuni de politică internă", a declarat Ministerul Afacerilor Externe al Turciei într-un comunicat.

Textul votat în Senatul Franţei "condamnă agresiunea militară a Azerbaidjanului, dusă cu sprijinul autorităţilor turce şi al mercenarilor străini, şi cere retragerea imediată" a forţelor armate din teritoriile cucerite începând cu 27 septembrie în regiunea Nagorno-Karabah.


De asemenea, ''invită guvernul francez să recunoască Republica Nagorno-Karabah'' şi ''să depună toate eforturile pentru ca discuţiile în vederea unei reglementări negociate şi durabile a conflictului, care să asigure restabilirea frontierelor definite în 1994, să poată fi reluate fără întârziere în cadrul Grupului de la Minsk''.

Textul cere guvernului francez să apere punerea în aplicare imediată a protecţiei populaţiei locale prin desfăşurarea unei forţe internaţionale şi să aducă un ajutor umanitar masiv civililor, precum şi să ''ceară o anchetă internaţională asupra crimelor de război comise în Nagorno-Karabah'' şi "să tragă toate consecinţele diplomatice din rolul jucat de autorităţile turce", Ankara situându-se de partea Azerbaidjanului în acest conflict.

Turcia a respins aceste acuzaţii, calificându-le drept "acuzaţii nefondate".

Ankara consideră de asemenea că apelul Senatului către Azerbaidjan de a se retrage din teritoriile cucerite este "ridicol, parţial şi rupt de realitate".

Estimând că votul Senatului, care nu este constrângător, reflectă "obsesia turcă" a Franţei, ministerul turc a afirmat totodată că Ankara este gata să conlucreze cu Parisul asupra unei reglementări durabile a conflictului.

Votul Senatului francez a intervenit în toiul tensiunilor diplomatice dintre Franţa şi Turcia, legate de dezacorduri asupra Siriei, Libiei şi zonei de est a Mediteranei.

Aceste tensiuni s-au intensificat şi mai mult de la sfârşitul lui octombrie, când preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a îndemnat la boicotarea produselor franţuzeşti, acuzându-l pe omologul său francez Emmanuel Macron de "islamofobie" pentru că acesta a apărat dreptul de a-l caricaturiza pe profetul Mahomed şi pentru discursul său împotriva "separatismului islamist".

Nagorno-Karabah, teritoriu azer populat majoritar de armeni, şi-a autoproclamat independenţa faţă de Azerbaidjan, intrând în anii 1990 într-un conflict armat care s-a soldat cu circa 30.000 de morţi. La sfârşitul lui septembrie au reizbucnit confruntările între separatiştii armeni şi armata azeră, cele mai sângeroase din ultimii 30 de ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.