Ciclistul columbian Nairo Quintana a depus un apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a contesta descalificarea sa de la ediţia din acest an a Turului Franţei, din cauza utilizării unui analgezic interzis de regulamentul medical, a anunţat oficial joi instanţa cu sediul la Lausanne (Elveţia), citată de AFP.
"Deocamdată nu se se poate preciza când se va pronunţa decizia finală", se arată într-un comunicat dat publicităţii de TAS, al cărui complet de arbitri trebuie să fie desemnat, înainte de stabilirea unei date pentru audiere.
Nairo Quintana (32 de ani) s-a clasat pe locul al şaselea în ierarhia finală a Turului Franţei 2022, desfăşurat în luna iulie, dar a fost descalificat ulterior de Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) pentru "încălcarea interdicţiei de utilizare în competiţie a tramadolului", un analgezic interzis începând cu data de 1 martie 2019, pentru a proteja sănătatea şi siguranţa cicliştilor faţă de efectele secundare ale acestei substanţe.
Analizarea a două probe de sânge furnizate de Quintana pe 8 şi 13 iulie, în timpul Marii Bucle, a relevat prezenţa tramadolului şi a celor doi metaboliţi principali ai săi.
După descalificarea sa din Turul Franţei, Nairo Quintana a decis să nu mai ia parte la actuala ediţie a Turului Spaniei, pentru a-şi pregăti cât mai bine apărarea, după cum a precizat columbianul într-un mesaj postat luna trecută pe reţelele de socializare.
Supranumit "Condorul Anzilor", Quintana concurează în prezent pentru echipa Arkea-Samsic. El a câştigat Turul Italiei în 2014 şi Turul Spaniei în 2016, clasându-se totodată pe locul secund în Turul Franţei, la ediţiile din 2013 şi 2015.
Nairo Quintana a făcut apel la TAS împotriva descalificării sale din Turul Franţei
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

349
Ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Mircea Lucescu. Ce decizie au luat medicii. S-a implicat și un specialist din Franța
349

17
VIDEO David Popovici lansează o nouă campanie de donaţii pentru copii: Niciun copil nu ar trebui să simtă că e singur
17

51
Discurs total neașteptat al fiul lui Ion Țiriac la turneul ATP de la București. A vorbit despre războiul din Orientul Mijlociu: 'Să ne întoarcem fața spre Dumnezeu'
51

31
Mbappe 'a venit aici pentru astfel de meciuri', a spus Arbeloa înaintea partidei cu Bayern
31

36
Carlos Alcaraz pe primul loc în clasamentul ATP: Pe ce loc se află cel mai bine clasat român
36

112
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu nu s-a modificat: Întâlnire a echipei medicale, pentru a decide conduita terapeutică imediată
112

34
Căpitanul U21 Alexandru Muși, votat 'tricolorul lunii'
34

63
Meciul FC Barcelona – Atletico Madrid va fi arbitrat de românul Istvan Kovacs
63

77
Corvinul Hunedoara critică modificările aduse Legii 4/2008
77

41
VIDEO Sevilla FC, confruntare tensionată cu suporterii după înfrângerea cu Real Oviedo
41

175
Ionuț Lupescu, mesaj pentru Mircea Lucescu, internat la ATI: Acum dumneata duci cea mai grea luptă, cu cel mai puternic adversar
175

93
Sorana Cîrstea rămâne cea mai bine clasată româncă în WTA
93

77
Bernardo Silva va pleca de la Manchester City după nouă ani
77
















Comentează