Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nancy Pelosi merge pe frontul din Nagorno-Karabah: Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA va face o vizită în Armenia

scmp.com
Nancy Pelosi

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, Nancy Pelosi, a confirmat vineri că va face o vizită neplanificată în Armenia după ciocnirile la frontiera acesteia cu Azerbaidjanul în această săptămână, soldate cu peste 200 de morţi, transmite Reuters.

Pelosi va călători împreună cu doi membri din Congres care au origini armene. Ea a refuzat să dea alte detalii despre ceea ce a menţionat că a fost o decizie 'mai degrabă spontană' de a face această deplasare.

Vorbind cu ocazia unei reuniuni a statelor G7 la Berlin, Nancy Pelosi a spus că 'mâine vom merge în vizită în Armenia, pentru că am avut o invitaţie permanentă din partea armenilor'.

Ştirea despre această vizită a fost publicată mai întâi de Politico. Nancy Pelosi nu a dorit să facă alte precizări, explicând că membri ai Congresului 'nu vor să fie o ţintă' atunci când călătoresc.

Vorbind alături de preşedintele parlamentului de la Kiev, ea a spus că Ucraina trebuie să câştige războiul contra Rusiei şi că aceasta trebuie făcută responsabilă pentru conflict.

Armenia şi Azerbaidjanul se acuză reciproc de reluarea luptelor pentru enclava Nagorno-Karabah - regiune azeră cu populaţie majoritar armeană -, cele mai sângeroase de la războiul de şase săptămâni din 2020 care a făcut mii de victime.

Armenia afirmă că forţe azere au atacat şi capturat în această săptămână aşezări de pe teritoriul său, din afara Nagorno-Karabah. Azerbaidjanul declară că răspunde la 'provocările' părţii armene.

O încetare a focului, mediată de Moscova, a pus capăt luptelor miercuri noaptea, dar situaţia rămâne tensionată la frontieră.

Rusia, aliat militar al Armeniei, dar care doreşte relaţii prieteneşti şi cu Azerbaidjan, a afirmat că va pune presiune pe ambele ţări pentru a-şi retrage trupele pe poziţiile deţinute înainte de izbucnirea conflictului în această săptămână.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.