NASA anunță că un asteriod trece 'prea aproape' de Pământ chiar azi / VIDEO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 19-04-2017

Actualizat: 19-04-2017

Un asteroid de circa 600 metri lungime va trece miercuri în apropiere de Pământ, dar fără să prezinte vreun pericol pentru planeta noastră, informează NASA citată de AFP.

"Deși nu există nicio posibilitate ca asteroidul să intre în coliziune cu planeta noastră, va ajunge totuși prea aproape pentru un corp ceresc de asemenea dimensiuni", precizează agenția spațială într-un comunicat, scrie agerpres.ro.

Citește și: Imagini INCREDIBILE cu Novak Djokovici, la Monte Carlo: Ce a pățit cel mai bun tenismen din ultimii ani / VIDEO

Denumit 2014-JO25, asteroidul care măsoară puțin peste 650 de metri lungime va trece la 1,8 milioane de kilometri distanță de Terra, ceea ce înseamnă aproximativ de cinci ori distanța care ne desparte de Lună.

Ultima oară când 2014-JO25 ne-a vizitat a fost în urmă cu 400 de ani și îl vom vedea din nou peste 2.600 de ani.

Citește și: STUDIU Riscul la care se expun cei care se tatuează: Li se pot acoperi alunițele ce pot duce la identificarea cancerului

Asteroidul va trece în apropiere de planeta noastră după ce a ocolit Soarele, iar apoi își va continua ruta spre Jupiter înainte de a se întoarce spre centrul sistemului nostru solar.

În 2004, Toutatis, un asteroid mult mai mare — de 4,6 km lungime și 2,4 km lățime în formă de arahidă — a trecut la o distanță de 1.549.719 km — de patru ori distanța de la Pământ la Lună.

Citește și: Un milionar elvetian l-a tăiat pe un bărbat pentru că l-ar fi insultat de…barbatia sa

NASA a precizat că asteroidul nu reprezintă niciun risc pentru planeta noastră, cel puțin pentru următorii 558 de ani, dată la care el va trece din nou pe lângă Terra, însă mai aproape.

Viitoarea vizită a unui corp ceresc este prevăzută de abia în 2027, când asteroidul 199-AN10, de 800 metri lungime se va apropia la 380.000 de km (distanța dintre Pământ/Lună).

Citește și: Fata de 9 ani care și-a schimbat sexul în 2012, pe coperta „National Geographic” / FOTO

Vizita din 19 aprilie este "o oportunitate excepțională" pentru astronomi și cei pasionați de stele, a subliniat NASA. Suprafața sa este de două ori mai strălucitoare decât cea a Lunii și ar trebui să fie vizibil cu ajutorul unui mic telescop, timp de una dau două nopți, a precizat agenția.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri