Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

NASA desemnează compania Lockheed Martin pentru a proiecta o rachetă nucleară

lockheed martin

NASA desemnează compania Lockheed Martin pentru a proiecta o rachetă nucleară

NASA şi armata americană au făcut cunoscut miercuri că au selectat constructorul Lockheed Martin pentru a dezvolta şi proiecta o rachetă cu propulsie nucleară, în ideea de a folosi această tehnologie pentru viitoare misiuni spre Marte, notează AFP, informeaz[ Agerpres.

Acest program, bazat pe o tehnologie avansată de propulsie nucleară termică, vizează un prim zbor test în spaţiu încă din 2027, au indicat mai mulţi responsabili.

Potrivit NASA, o rachetă cu propulsie nucleară termică ar putea fi de trei până la patru ori mai eficientă decât rachetele cu combustibil clasic şi ar putea reduce timpul de călătorie, un element esenţial pentru a ajunge pe Planeta Roşie.

Într-o rachetă cu propulsie nucleară termică, un reactor nuclear de fisiune produce temperaturi foarte ridicate.

Această căldură este transferată unui combustibil lichid, transformat în gaz şi - ca într-o rachetă convenţională - acesta este expulzat într-o duză pentru a furniza forţa de împingere.

"Aceste sisteme de propulsie nucleară termică sunt mai puternice şi mai eficiente, permiţând un tranzit mai rapid între două destinaţii", a comentat Kirk Shireman, vicepreşedinte responsabil cu explorarea satelitului terestru în cadrul diviziei spaţiale a Lockheed Martin.

Or, a adăugat el, "reducerea timpului de călătorie este vitală pentru misiunile umane spre Marte pentru a limita timpul de expunere a echipajului la radiaţii".

Firma BWX Technologies va fi responsabilă de proiectarea reactorului nuclear.

Potrivit lui Shireman, această tehnologie ar putea, de asemenea, "revoluţiona" viitoarele misiuni pe Lună, unde NASA intenţionează să construiască o bază lunară în cadrul programului său Artemis.

NASA a efectuat teste ale unei rachete nucleare în urmă cu peste 50 de ani, dar proiectul a fost întrerupt din cauza reducerilor bugetare şi a tensiunilor din Războiul Rece.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.